Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va "acorda atenţie" solicitării Departamentului de Stat al SUA de a vorbi cu secretarul de stat Antony Blinken atunci când "timpul o va permite", a declarat Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, potrivit agenţiei ruse de stat RIA Novosti, citată de CNN.
Zakharova a adăugat: "Acum are un program încărcat cu contacte internaţionale: Consiliul ministerial al OCS de la Taşkent, întâlniri bilaterale".
Administraţia Biden s-a oferit să-l schimbe pe Viktor Bout, un traficant de arme rus care ispăşeşte o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în SUA, ca parte a unui potenţial acord pentru a asigura eliberarea a doi americani deţinuţi de Rusia, Brittney Griner şi Paul Whelan.
Surse din cadrul administraţiei au declarat pentru CNN că planul de a-l schimba pe Bout cu Whelan şi Griner a primit sprijinul preşedintelui Joe Biden după ce a fost în discuţie de la începutul acestui an.
Secretarul de stat Antony Blinken a anunţat miercuri că SUA au prezentat Moscovei o "propunere substanţială” cu săptămâni în urmă pentru Whelan şi Griner, care sunt consideraţi ca fiind deţinuţi pe nedrept.
Binken urmează să discute această problemă în cadrul unui apel aşteptat cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov în această săptămână, prima discuţie de la începutul invaziei din Ucraina.
Familiile lui Whelan, care a fost reţinut de Rusia pentru presupus spionaj din 2018, şi Griner, închisă la Moscova pentru deţinere de droguri din februarie, au cerut Casei Albe să le asigure eliberarea, inclusiv printr-un schimb de prizonieri, dacă este necesar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.