Începând din octombrie, Franţa discută cu Ucraina despre pământurile sale rare, a anunţat joi într-un interviu ministrul apărării, Sébastien Lecornu, în condiţiile în care Statele Unite au ajuns deja la un acord cu Kievul pe această temă, document care ar putea fi semnat vineri, relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Statele Unite nu sunt singurele care au pus ochii pe minereurile ucrainene. Dacă cele două ţări au ajuns la un acord care ar putea fi semnat chiar vineri, ministrul francez al forţelor armate, Sébastien Lecornu, a declarat pentru franceinfo că Franţa discută şi ea cu Kievul despre exploatarea acestor minerale pentru „industria sa de apărare”, şi asta „încă din luna octombrie”.

Însuşi Volodimir Zelenski, în timpul unei vizite făcute la Paris toamna trecută, a fost cel care „a inclus problema materiilor prime în planul său de victorie”, a precizat ministrul francez. Preşedintele ucrainean a făcut „o serie de propuneri, nu doar Statelor Unite, ci şi Franţei”, a adăugat el.

Aceste minerale ar putea fi folosite pentru a produce material de război. „Industria noastră de apărare va avea nevoie de un anumit număr de materii prime care sunt absolut esenţiale în propriile noastre sisteme de arme, nu pentru anul viitor, ci pentru următorii 30 sau 40 de ani”, a declarat Sébastien Lecornu. El a mai spus că  speră că Franţa îşi va „diversifica” importurile de acest tip de minerale.

La instrucţiunile preşedintelui Emmanuel Macron, ministrul a spus că a intrat în „discuţii cu ucrainenii” pe această temă.

În ceea ce îi priveşte pe ucraineni, „această chestiune a materiilor prime ar putea fi unul dintre elementele tranzacţionale, pentru a crea anduranţă”, a afirmat şeful forţelor armate. El a subliniat că „preşedintele Trump nu este cel care a inventat metoda, ucrainenii înşişi fiind cei care au făcut-o”.

5% din resursele minerale ale lumii sunt concentrate în Ucraina, dar nu toate pot fi exploatate, mai ales că unele dintre ele sunt situate în teritoriile ocupate de Rusia.

Într-o carte publicată în 2023 de Biroul francez de cercetări geologice şi miniere (BRGM), geologii au enumerat mai mult de o sută de resurse, inclusiv fier, mangan şi uraniu. În 2022, ţara era al 10-lea cel mai mare producător de fier din lume, conform World Mining Data.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.