Kremlinul sărbătoreşte luni doi ani de la revendicarea anexării de către Rusia a patru regiuni în sudul şi estul Ucrainei, în care trupele ruse îşi continuă înaintarea şi anunţă că au cucerit un nou sătuc, relatează AFP.
La 30 septembrie 2022, preşedintele rus Vladimir Putin semna decrete privind anexarea regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk (est), Zaporojie şi Herson (sud).
Moscova ocupă doar parţial aceste patru regiuni. În zonele aflate sub controlul său, autorităţile ruse au anunţat că au organizat, la acea vreme, referendumuri privind alipirea la Rusia, scrutine considerate false şi nerecunoscute de către Kiev şi comunitatea internaţională.
Peninsula ucraineană Crimeea a fost anexată de către Moscova în 2014, în aceleaşi condiţii.
Într-o înregistrare video difuzată luni, Vladimir Putin reiterează că ”toate obiectivele stabilite vor fi atinse” în Ucraina. ”Adevărul este de partea noastră”, dă el asigurări, felicitându-şi concetăţenii de ”Ziua Reunificării”.
English subtitles: Vladimir Putin’s message on the day of reunification of the DPR, LPR, Zaporzhye and Kherson regions with Russia. pic.twitter.com/r2g5Ei4i6t
— SputnikSpreader (@VasBroughtToX) September 30, 2024
El salută un ”eveniment fatidic” care s-a impus, consideră el, pentru a proteja locuitorii rusofoni ai ”Noii Rusii” - un proiect de integrare de către Rusia a sudului şi estului Ucrainei - împotriva ”dictaturii neonaziste”, în opinia sa, care se află la putere la Kiev.
Ucraina dezminte orice politică de opresiune a persoanelor de etnie rusă sau care vorbesc rusa, care rămâne limba maternă a multor ucraineni.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski - de origine evreiască - denunţă neîncetat discursul Moscovei cu privire la o putere neonazistă.
Potrivit Kievului, Kremlinul instrumentalizează memoria victoriei sovietice împotriva Germaniei naziste, obiectul unui cult întreţinut de către puterea din Rusia cu scopul de a mobiliza populaţia în spatele său.
ÎNAINTARE CONSTANTĂ RUSĂ ÎN ESTUL UCRAINEI
De la atacarea la scară mare a Ucrainei în febrarie 2022, multe oraşe ucrainene au fost vizate de bombardamente sângeroase. Mai multe localităţi din ţară, mai ales în est, au fost rase de pe faţa pământului de bombardamente ruse în timpul cuceririi lor de către Moscova.
În noaptea de duminică spre luni, capitala ucraineană a fost vizată de un nou atac cu dronă care, potrivit autorităţilor, nu s-a soldat, de această dată, cu victime. În ripostă, Ucraina desfăşoară atacuri frecvente cu dronă în Rusia.
Kievul, susţinut de Occident, a recucerit o parte a teritoriilor peirdute, în timpul unei contraofensive în toamna lui 2022, însă ofensiva sa următoare din vara lui 2023 a eşuat în faţa apărării ruse în sudul şi estul ţării.
Armata ucraineană se află de atunci în defensivă în faţa unui inamic mai numeros şi mai bine înarmat, care înaintează de luni de zile în regiunea Doneţk.
În această regiune, Ministerul rus al Apărării revendică luni cucerirea Nelipivka, o localitate situată la nord de oraşul disputat New York şi la mai puţin de cinci kilometri de Toreţk, o localitate aflată sub controlul ucrainean, dar care este supusă de mai multe săptămâni unei presiuni ruse tot mai mari.
Trupele Moscovei se apropie de asemenea de Pokrovsk, un oraş minier situat pe o axă strategică în logistica armatei ucrainene.
Într-o încercare de a inversa această tendinţă, Ucraina a lansat la 6 august un atac în regiunea rusă Kursk, mai la nord, şi a cucerit câteva sute de kilometri pătraţi.
Ea spera să oblige Moscova să-şi redesfăşoare trupele de pe frontul din regiunea Doneţk, însă militarii ruşi continuă să înainteze în aceasta.
Vladimir Putin declara la începutul lui septembrie că cucerirea Donbasului, un bazin industrial care include regiunea Doneţk, este ”prioritatea numărul unu”.
Pentru a-şi atinge acest obiectiv, în contextul în care conflictul se dovedeşte foarte costisitor în vieţi şi material, Kremlinul a reconvertit părţi întregi ale economiei ruse pentru a face fabricile de armament să funcţioneze la capacitate maximă.
Luni, Guvernul rus şi-a trimis proiectul legii bugetului din 2025 în Camera inferioară a Parlamentului, fără să evoce în mod public cheltuielile militare, care au ”explodat” de doi ani.
În total, cheltuielile federale vor creşte cu aproape 12% în decurs de un an, la 41.500 de miliarde de ruble în 2025 (aproximativ 400 de miliarde de euro).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...