Livrarea către Ucraina a unor avioane MiG-29 din Polonia şi Slovacia nu poate afecta rezultatul "operaţiunii speciale" ruse, dar poate provoca necazuri în plus poporului ucrainean, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS, părând să ameninţe cu măsuri de represiune din partea Moscovei.
"Desigur, furnizarea acestui echipament militar, aşa cum am spus în repetate rânduri, nu poate afecta rezultatul operaţiunii militare speciale, dar poate provoca probleme suplimentare pentru Ucraina însăşi şi pentru poporul ucrainean", a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
"Este de la sine înţeles că, în timpul unei operaţiuni militare speciale, toate aceste echipamente vor fi supuse distrugerii", a adăugat Peskov.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a comentat că decizia de a furniza avioane MiG-29 este un alt exemplu al modului în care o serie de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv Polonia, "îşi sporesc nivelul de implicare directă în conflict".
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a încercat să minimizeze valoarea acestor avioane de producţie sovietică, spunând că planurile Slovaciei şi Poloniei de a oferi Ucrainei aparate MiG-29 seamănă cu o casare a unor echipamente inutile. "Pare că aceste ţări se angajează astfel în reciclarea de echipamente vechi şi inutile", a declarat Peskov ironic.
Preşedintele polonez Andrzej Duda a anunţat joi că Ucraina va primi primele patru avioane de luptă MiG-29 de la Varşovia în zilele următoare, Polonia devenind astfel prima ţară NATO care furnizează avioane Kievului. Exemplul său a fost urmat vineri de Bratislava, unde guvernul a aprobat trimiterea avioanelor MiG-29 pe care le are ţara. Multe dintre ele, scoase din uz, vor fi trimise ca piese de schimb, a precizat premierul Eduard Heger.
CITEȘTE ȘI Guvernul slovac a aprobat trimiterea de avioane de luptă MiG-29 în Ucraina
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.