Kremlinul anunţă miecuri primele ”semnale pozitive”, după vizita preşedintelui francez Emmanuel Macron în Ucraina, cu privire la soluţionarea conflictului între Kiev şi separatişti proruşi, un proces paralizat de ani de zile, relatează AFP.
”Au exstat semnale pozitive cu privire la decizia Ucrainei de a acţiona numai în baza acordurilor de la Minsk. Acesta este un plus”, declară un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
”Însă nu l-am auzit pe preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski spunând că este pregătit să se ocupe rapid de acest lucru”, a temperat el.
Moscova acuză Kievul de faptul că refuză să aplice acordurile de la Minsk din 2015, menite să pună capăt Războiului din Donbas, în estul Ucrainei, soldat cu peste 13.000 de morţi în aproape opt ani, potrivit ONU.
Rusia este acuzată, în pofida dezminţirilor sale, de faptul că este instigatoarea războiului şi de susţinerea militară, politică şi financiară a separatiştilor proruşi.
Dmitri Peskov reacţiona astfel la declaraţii ale preşedintelui Volodimir Zelenski, care l-a prmit marţi pe Emmanuel Macron la Kiev.
Preşedintele francez a vizitat marţi Kievul după ce s-a întâlnit luni, la Moscova, cu preşedintele rus Vladimir Putin, cu care a discutat despre criza ruso-occidentală în centrul căreia se află Ucraina şi despre Războiul din Ucraina.
Acest război alimentează tensiunile actuale ruso-occidentale şi riscul unei invazii ruse a Ucrainei, după ce Moscova a desfăşurat zeci de mii de militari la frontiera ruso-ucraineană.
Consilieri politici ai preşedinţilor ucrainean Volodimir Zelenski, rus Vladimir Putin, francez Emmanuel Macron şi cancelarului german Olaf Scholz urmează să se întâlnească joi la Berlin în vederea căutării unor mijloace de relansare a procesului de pace în Donbas şi evocării unui eventual summit al liderilor celor patru ţări.
Emmanuel Macron a dat asigurări în Ucraina, după ce s-a întâlnit cu Vladimir Putin, că preşedintele rus i-a promis ”să nu se afle la originea unei escaladări”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...