Invazia Rusiei în Ucraina va continua indiferent de vreme, a spus, joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, sugerând, în condiţiile în care zăpada şi temperaturile scăzute se fac simţite inclusiv la Kiev, că milioane de ucraineni trebuie să sufere de frig din cauza conducătorilor lor, pentru că aceştia refuză să negocieze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întrebat despre milioanele de persoane rămase fără electricitate după atacurile masive asupra Ucrainei din această săptămână şi ţinând cont că temperaturile sunt preconizate să scadă în continuare, Peskov a spus: ”Operaţiunea militară specială continuă, iar continuarea ei nu depinde de condiţiile climatice şi meteorologice”, relatează CNN.

Întrebat de ce milioane de civili trebuie să sufere, neavând electricitate şi căldură, Peskov s-a referit la ”lipsa de dorinţă din partea părţii ucrainene de a rezolva problemele, de a se implica în negocieri”.

Potrivit lui Peskov, autorităţile de la Kiev nu sunt dispuse să negocieze, iar în cazul în care ar fi, îşi doresc negocieri ”publice”, lucru pe care Moscova nu îl vede posibil.

”Este greu să ne imaginăm negocieri publice, nu există aşa ceva. Şi cu atât mai puţin într-o astfel de situaţie”, a declarat Peskov.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în repetate rânduri că Ucraina este dispusă să se angajeze în discuţii diplomatice cu ruşii. Cu toate acestea, el a semnat un decret la începutul lunii octombrie prin care exclude orice negocieri cu omologul rus Vladimir Putin. Acest decret a venit ca răspuns la anexarea autoproclamată de către Rusia a teritoriilor din estul Ucrainei în urma unor referendumuri pe care statele occidentale nu le recunosc ca fiind veridice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.