Kim Yong Chol, principalul diplomat nord-coreean şi mâna dreaptă a liderului Kim Jong-un, a ajuns la Washington pentru o vizită rară în care se va întâlni cu preşedintele american Donald Trump, cele două ţări pregătindu-se pentru un nou summit, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Yong Chol a anulat în ultimul moment ultima sa vizită la Washington, în noiembrie, iar de data aceasta administraţia americană a fost precaută în ceea ce priveşte anunţarea vizitei.

Conform unei surse americane, Pompeo îl va întâmpina pe Kim vineri iar cei doi vor lua masa în Washington pentru ca apoi să se îndrepte spre Casa Albă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Trump s-a arătat nerăbdător să îl revadă pe Kim Jong-un din nou după summit-ul lor istoric din iunie 2018 de la Singapore.

Preşedintele american nu a ezitat să îşi laude politica externă, declarând recent că în Asia ar avea loc „un mare război” dacă nu ar fi fost el.

El a precizat că urmează un anunţ privind al doilea summit în curând, diplomaţii americani vizitând Vietnamul şi Thailanda, două locaţii luate în considerare pentru întâlnire.

Mai devreme în ianuarie, Trump a anunţat că a primit o scrisoare din partea lui Kim Jong-un.

Mike Pompeo, Secretarul de Stat american, a declarat recent că speră să se ajungă la un acord cu Coreea de Nord care „va crea o America mai bună şi mai sigură”, dar a avertizat că este puţin probabil ca acest acord să fie finalizat la următorul summit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.