Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un este dispus să accepte ca inspectori internaţionali să vină în ţara sa pentru ca să verifice desfiinţarea uneia dintre principalele instalaţii de rachete nord-coreene, potrivit unor surse diplomatice citate de Yonhap, scrie Reuters.
Potrivit uneia dintre aceste surse, citate de Yonhap, Kim Jong Un i-a transmis preşedintelui sud-coreean Moon Jae-in, în cadrul summitului lor din septembrie, că este dispus să închidă complexul nuclear Yongbyon şi să autorizeze o inspecţie - cu condiţia ca Statele Unite să adopte ”măsuri de reciprocitate”.
Moon Jae-in i-a transmis omologului său american Donald Trump mesajul dictatorului nord-coreean în cadrul unei întâlniri, în marja Adunării generale (AG) a ONU, în septembrie, a precizat această sursă.
După summitul fără precedent de la 12 iunie, în Singapore, cu Trump, Kim s-a declarat deschis unei închideri a instalaţiei de la Yongbyon - cu condiţia ca Statele Unite să adopte ”măsuri de reprocitate”, însă nu a evocat posibilitatea unei inspecţii.
O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american, Heather Nauert, întrebată despre aceste informaţii dezvăluite de Yonhap şi despre un eventual progres în negocierile între Washington şi Phenian pe tema unei ”denuclearizări”, a răspune că nu este ”la curent cu toate astea”.
Nauert a anunţat, însă, că secretarul de Stat Mike Pompeo şi Kim Jong Un au convenit, într-o întâlnire recentă la Phenian, ca inspectori să vină în Coreea de Nord.
Pompeo şi Kim ”s-au pus de acord asupra acesteui lucru când secretarul de Stat s-a dus la Phenian, acum aproape o lună. Noi aşteptăm ca Kim să-şi respecte promisiunile”, a spus ea, fără să precizeze dacă această inspecţie vizează instalaţia de la Yongbyon.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...