Autorităţile ucrainene anunţă joi confiscarea unui cargou care naviga sub pavilionul Camerunului, pe care-l acuză de faptul că a transportat cereale provenind din Crimeea ocupată de Rusia, relatează AFP.
Nava - Usko MFU - a intrat în portul Sevastopol după ce şi-a dezactivat sistemul AIS care permite să fie urmărită, anunţă Procuratura Generală a Ucrainei.
Biroul procurorului general precizează că nava a plecat o primă dată de la Sevastopol, în noiembrie 2023, încărcată cu 3.000 de tone de produse agricole, în contul unei întreprinderi turce.
”La sfârşitul lui mai 2024, nava a intrat în portul Sevastopol a doua oară (...), unde a descărcat mărfuri provenind din Turcia. Apoi a părăsit portul şi a anunţat ca destinaţie Istanbulul. Însă, după ce şi-a redeschis IS-ul, la 2 iulie, nava a intrat într-un port în (Republoca) Moldova”, precizează biroul procurorului.
Вантажне судно Usko Mfu під прапором Камеруну заарештували у порту Рені на Одещині
— Представництво Президента України в АР Крим (@ppu_gov_ua) July 11, 2024
Триває розслідування щодо можливого факту вивозу з окупованого Криму на цьому судні зерна українського походження. pic.twitter.com/uD3T7rtUge
Nava a fost imobilizată ”pe când trecea prin apele portului (ucrainean) Reni”, pe Dunăre, potrivit aceleiaşi surse.
Căpitanul azer al nacei este acuzat de încălcarea legislaţiei ucranene, care interzice intrarea sau ieşirea din teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, inclusiv din Crimeea,
Serviciul ucrainean de securitate (SBU) precizează că alţi 12 membri ai echipajului neucraineni se aflau la bord.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.