Ucraina a ordonat marţi evacuarea a 26 de sate din regiunea Harkov, în nord-estul ţării, din cauza atacurilor repetate ale armatei ruse în zonă, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Având în vedere situaţia, punem în aplicare o evacuare obligatorie a populaţiei din comunităţile Kindraşivska şi Kurilivska din districtul Kupiansk", a postat guvernatorul regional Oleg Sinegubov pe reţelele sociale.

El enumeră numele celor 26 de localităţi afectate, unde locuiesc 3.043 de persoane, inclusiv 279 de copii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Districtul Kupiansk este atacat de luni de zile de forţele ruseşti. Acestea au obţinut câştiguri minime, dar încă speră să străpungă apărarea ucraineană. Întreaga zonă fusese ocupată de Rusia la începutul invaziei ordonate în februarie 2022 de Vladimir Putin, până când un blitzkrieg ucrainean a eliberat regiunea în septembrie acelaşi an, forţând trupele Moscovei să se retragă umilitor.

Rusia şi-a reluat ofensiva în această zonă în vara anului 2023, în timp ce Ucraina a încercat fără succes o contraofensivă majoră în Donbas (est) şi în sud.

Din toamnă şi din cauza eşecului ambiţiilor de recucerire teritorială ale Ucrainei, forţele ruseşti au avansat în nord-est, în zona Kupiansk, şi în est, în special în jurul oraşului Avdiivka.

Kievul susţine că rezistă şi că le provoacă pierderi grele ruşilor, dar insistă, de asemenea, în faţa aliaţilor săi occidentali că are nevoie de arme şi muniţii pentru a putea continua să reziste.

Regiunea Harkov, în care se află Kupiansk, se învecinează cu Rusia, iar capitala sa omonimă este al doilea oraş ca mărime din Ucraina. Moscova bombardează în mod constant regiunea, inclusiv zonele rezidenţiale.

În octombrie, o lovitură rusă deosebit de mortală a ucis peste cincizeci de persoane în satul Groza, în timp ce acestea participau la o ceremonie funerară în această localitate, care avea 330 de locuitori înainte de bombardament.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.