Karine Jean-Pierre, 44 de ani, este noua purtătoare de cuvânt de la Casa Albă, prima persoană de culoare şi declarată lesbiană care ocupă această funcţie în Statele Unite, a anunţat, joi, preşedintele Joe Biden, scrie CNN.
Jean-Pierre, originară din Martinica, cu părinţi haitieni, emigraţi în Statele Unite, deţine în prezent poziţia de adjunct al purtătorului de cuvânt.
„Karine nu aduce doar experienţă, talent şi integritate de care este nevoie în acest post dificil, dar ea va continua să ghideze comunicarea despre activitatea administraţiei Biden-Harris în numele poporului american”, a spus Biden, adăugând că „Jen Psaki a restabilit standardul pentru decenţă, respect şi organizarea la conferinţele de presă de la Casa Albă”.
Jean-Pierre îşi va începe activitatea pe 13 mai, ultima zi a mandatului lui Psaki, despre care CNN a scris că plănuieşte să plece la postul MSNBC.
În mai anul trecut, Jean-Pierre devenea a doua femeie de culoare din istorie care susţinea conferinţe de presă. Face parte din echipa de comunicare de la Washington de când Biden a preluat mandatul, iar anterior a fost consilier în campania sa electorală şi şefa de cabinet a actualului vicepreşedinte Kamala Harris.
Jean-Pierre o are parteneră pe corespondenta CNN Suzanne Malveaux şi au o fiică.
„Înţeleg cât de importantă este această schimbare pentru foarte mulţi oameni. Sunt atât de multe comunităţi diferite pe care le susţin”, a spus Jean-Pierre.
„Este o onoare şi un privilegiu să fiu la acest podium”, a spus Jean-Pierre, mulţumind lui Psaki.
„Ea a fost nu doar o colegă minunată, o prietenă, ci şi un mentor în ultimul an şi jumătate şi nu cred că aş fi aici fără atât de mulţi oameni, inclusiv ea care este o persoană atât de puternică, de uimitoare”, a mai spus Jean-Pierre.
La Casa Albă, joi, Psaki, vizibil emoţionată, a invitat-o pe Jean-Pierre să urce cu ea pe podium şi cele două s-au îmbrăţişat în timp ce Psaki a trecut prin calificările lui Jean-Pierre şi semnificaţia ca ea să accepte postul.
„Vreau doar să profit de ocazie pentru a sărbători şi a o felicita pe prietena mea, colega mea, partenera mea în adevăr, Karine Jean-Pierre, următoarea secretară de presă la Casa Albă”, a declarat Psaki reporterilor de la Casa Albă.
Ea a adăugat: „Ea va fi prima femeie de culoare, prima lesbiană declarată care va servi în acest rol, ceea ce este uimitor pentru că reprezentarea contează şi ea o va face, ea va da voce atâtor oameni şi va permite şi le va arăta atâtor persoane ceea ce este cu adevărat posibil atunci când munceşti din greu şi visezi şi asta contează şi... ar trebui să sărbătorim asta”. Psaki a descris-o pe Jean-Pierre drept o persoană „remarcabilă” cu „decenii de experienţă”. „Sunt nerăbdătoare să o văd strălucind la pupitru. Felicitări şi abia aştept să văd cum vei conferi acestei funcţii noul tău stil, strălucire”, a spus Psaki.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.