Vicepreşedinta Kamala Harris l-a ales pe guvernatorul Minnesotei Tim Walz ca partener de cursă, cu scopul de a consolida ”ticket”-ul democrat în statele din Midwest, potrivit unor surse, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Kamala Harris urmează să-l prezinte pe Tim Walz marţi seara la un miting în Philadelphia.

Ea este singura candidată eligibilă, după ce niciun alt candidat nu s-a calificat până la termenul limită de săptămâna trecută.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank

Vicepreşedinta democrată şi-a revendicat în mod oficial nominalizarea luni noaptea, după ce Convenţia Naţională Democrată (DNC) a publicat rezultatele definitive ale scrutinului anticipat.

Echipa de campanie a lui Kamala Harris a anunţat la The New York Times (NYT), CNN sau The Washington Post (WP) alegerea lui Tim Walz în urma acestei proceduri accelerate, relatează Le Monde.

În cazul unei victorii a lui Harris în alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, Walz va deveni vicepreşedinte.

Vicepreşedinta americană, care l-a înlocuit pe Joe Biden în duelul electoral cu Donald Trump era obligară să anunţe până la 7 august pe cine alege s-o secundeze în campanie.

La un pic mai bine de două săptămâni de la retragerea candidaturii lui Joe Biden la un al doilea mandat, Kamala Harris a reuşit să se impună şi a fost desemnată prin votul anticipat al unor delegaţi democraţi drept candidată la preşedinţie, înainte de încheierea votului.

Convenţia partidului - care urmează să se desfăşoare la Chicago de la 19 la 22 august - nu va face decât să confirme acest vot.

Această desemnare anticipată nu are legătură cu schimbarea candidatului, ci cu o exigenţă procedurală a statului Ohio în vederea alegerilor prezidenţiale.

Codul Electoral din Ohio cere înregistrarea şi certificarea candidaţilor de către partidul acestora cu 24 de zile înainte de ziua alegerilor, pentru ca numele acestora să apară pe buletinele de vot.

După desemnarea lui Tim Walz, Kamala Harris urmează să se ducă în campanie în state care pot influenţa rezultatul scrutinului în favoarea unei tabere sau celeilalte (”swing states”) ca Michigan, Pennsylvania şi Wisconsin.

UN FOST PROFESOR DE GEOGRAFIE ŞI ANTRENOR DE FOTRBAL AMERICAN CU O CARIERĂ ATIPICĂ

Acest sexagenar, care nu este cunoscut cu adevărat în afara frontierelor statului Minnesota, al cărui guvernator este, are un parcurs atipic.

El a fost profesor de geografie şi antrenor de fotbal american.

El s-a ilustrat în ultimele săptămâni prin înţepături mici şi repetate la adresa lui Donald Trump şi anturajului acestuia, pe care-i cataloghează neîncetat drept nişte ”tipi bizari”.

În calitate de guvernator al Minnesotei, Tim Walz a implementat numeroase politici progresiste.

În ianuarie, în urma hotărârii Dobbs care revine asupra dreptului constituţional la avort, el a semnat o lege care garantează dreptul la avort în Minnesota, un stat din care vrea să facă un sanctuar al femeilor care vor să recurgă la întrerupere voită a sarcinii.

O clinică situată în statul vecin North Dakota, mult mai represiv, s-a mutat în Minnesota.

Minnesota este totodată al patrulea stat american care adoptă gratuitatea meselor tuturor elevilor săi, inclusiv a micului dejun.

În mai 2023, el a semnat o lege care intriouce un concediu parental sau medical de până la 20 de săptămâni la nivelul întregului stat - începând din 2026 -, finanţat printr-o taxă împărţită de către angajatori şi salariaţi.

În aceeaşi lună el a semnat o lege care legaliza consumul canabisului de către adulţi în vârstă de peste 21 de ani.

La alegerea partenerului de cursă, un candidat la fotoliul de la Casa Albă are ocazia ideală de a-şi lărgi electoratul, alegând un profil care să atragă din afara bazei sale.

Acesta este un proces care durează de obicei mai multe luni. Experienţa, hobby-urile, conturile bancare, sunt examinate cu atenţie, în căutarea unor posibile probleme.

Însă retragerea lui Joe Biden a condus la reducerea acestei proceduri la câteva zile.

Eric Holder, procurorul general al Statelor Unite în timpul lui Barack Obama (2009-2015), şi cabinetul său de avocatură au fost însărcinaţi să examineze antecedentele potenţialilor vicepreşedinţi.

În cursul acestei proceduri nemiloase, anchetatori examinează declaraţiile fiscale, dosarele medicale, reţelele de socializare ale candidaţilor şi familiilor acestora şi zvonurile de toare felurile, în căutarea oricărei probleme.

Însă, spre deosebire de alegerea membrilor cabinetului preşedintelui ales, poliţia federală (FBI) nu participă la aceste verificări.

Scopul acestor manevre este identificarea unor eventuale defecte ale viitorului candidat la vicepreşedinţie susceptibile să torpileze ”ticket”-ul democrat.

În ultimele zile, lista pretendenţilor democraţi s-a micşorat.

Luni s-au retras guvernatorul din North Carolina Roy Cooper şi guvernatoarea Michiganului Gretchen Whitmer.

Între alţi aleşi democraţi luaţi în calcul se aflau guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear, senatorul din Arizona Mark Kelly şi secretarul american al Transporturilor Pete Buttigieg.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.