Justiţia franceză a refuzat miercuri să-l predea Ungariei pe activistul antifascist albanez Rexhino Abazaj, alias "Gino", invocând ”riscuri” de tortură şi cu privire la dreptul la un proces corect în acest stat membru al Uniunii Europene (UE), relatează AFP.
Activistul în favoarea dreptului la locuinţă "Gino" este acuzat de către Ungaria, la fel ca alte 12 persoane, de faptul că a ”atacat brutal neonazişti” la Budapsta, în februarie 2023, la o comemorare organizată de către aceştia din urmă în capitala ungară.
Arestat la Paris în noiembrie 2024, "Gino" a fost eliberat sub control judiciar la 26 martie şi a fost susţinut de numeroase personalităţi. El aştepta ca Curtea de Apel a Parisului să se pronunţe asupra unei eventuale predări a sa Ungariei.
Miercuri, la deliberări, preşedintele Camerei Extrădărilor a evocat mai multe motive care justifică refuzul predării acestui bărbat în vârstă de 30 de ani Budapestei.
”Există riscuri ale unor atingeri ale drepturilor garantate” de către articolele Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) referitoare la interzicerea torturii şi la dreptul la un proces corect, a subliniat el.
Camera Extrădorilor a ridicat controlul judiciar al activistului. Însă ”dacă treceţi frontiera”, ”altă ţară poate pune în executare mandatul european care este difuzat în conrinuare”, l-a avertizat preşedintele pe Rexhino Abazaj.
Acest mandat a fost emis în noiembrie 2023.
”O HOTĂRÂRE FOARTE POZITIVĂ”
Cu capul ras, purtând ochelari, un costum închis la culoare şi o cravată roşie, "Gino" a ieşit din sala de audieri însoţit de familia sa, în aplauzele unor susţinători.
”Pot să rămân în Franţa, sunt protejat de regimul ungar care favorizează neofascismul şi vânează antifascismul”, a declarat AFP albanezul care crescut în Italia şi a petrecut mai mulţi ani în Finlanda, după care a venit în Franţa în 2024.
El a salutat ”o hotărâre foarte pozitivă” pentru el, dar şi în favoarea altor activişti. ”Sunt şi alţi antifascişti căutaţi de Ungaria, alţii la închisoare, dar Franţa a arătat azi că nu trebuie să fie supusă unei cereri a unei ţări ca Ungaria, autoritaristă şi neofascistă”, a apreciat el.
Celelalte ţări europene ”pot decide să urmeze exemplul judecătorilor francezi”, şi-a exprimat speranţa activistul, care a primit, prin mai multe editoriale, susţinerea câtorva sute de personalităţi, inclusiv al fostului ministru francez al Justiţiei Christiane Taubira sau cineastului britanic Ken Loach
”Este o hotărâre curajoasă, care nu abordează doar condiţiile de detenţie, ci şi independenţa justiţiei ungare faţă de puterea politică ungară”, a declarat un avocat al activistului, Laurent Pasquet-Marinacce.
Alţi activiţti au fost arestaţi în februarie 2023, ca Ilaria Salis, o profesoară italină încarcerată timp de peste un an în Ungaria, iar apoi plasată în arest la reşedinţă şi ulterior eliberată după ce a fost aleasă membră a Parlamentului European (PE).

Justiţia italiană a refuzat să-l predea Ungariei pe Gabriele Marchesi, un italian în vârstă de 24 de ani, arestat în noiembrie 2023 la Milano.

Resterà agli arresti domiciliari in Italia Gabriele Marchesi, accusato con Ilaria Salis di aver aggredito alcuni neonazisti a Budapest. La Corte d'appello di Milano ha detto no alla richiesta di estradizione dell'Ungheria: "Non ci sono garanzie di un trattamento umano" pic.twitter.com/CBpCDra9IZ
— Tg3 (@Tg3web) February 13, 2024
Din contră, Maja T., un activist german în vârstă de 24 de ani care se consideră nonbinar, a fost predat de către Germania Ungariei în vara lui 2024.

Iniziato il processo a Maja T.
— Ilaria Salis (@SalisIlaria) February 21, 2025
Ho appena visto questo video dal Tribunale di Budapest, e il cuore mi esplode di rabbia e dolore.
Ma nemmeno di fronte a questo trattamento degradante e indegno la dignità di Maja si piega.
Siamo tutte con te.
La Germania, dopo averla estradata… pic.twitter.com/WA9WVPts6L
Premierul ungar Viktor Orban şi-a consolidat acapararea puterii, după ce s-a întors la conducerea Ungariei în 2010, şi a slăbit totodată contraputerile, o detivă autoritaristă condamnată în mai multe rânduri de către Comisia Europeană (CE) şi sancţionată de către justiţia europeană.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.