Un jurnalist ucrainean a profitat de vizita la Ankara a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, şi l-a înfruntat adresându-i o întrebare cu privire la exporturile de cereale din Ucraina, pe fondul temerilor declanşării unei crize alimentare mondiale în cazul în care problema nu va fi rezolvată, relatează The Guardian. Jurnalistul l-a întrebat pe Lavrov ce alte bunuri a furat Rusia din Ucraina şi ”cui le-a vândut”. Vizibil surprins, şeful diplomaţiei ruse a răspuns: ”Voi, ucrainenii, sunteţi întotdeauna îngrijoraţi de ce puteţi fura şi credeţi că toată lumea gândeşte la fel”.
Lavrov a vizitat, miercuri, Turcia cu scopul a discuta despre stabilirea unor coridoare sigure pentru exporturile de cereale din Ucraina împreună cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu.
Conferinţa de presă comună a şefului diplomaţiei ruse şi a omologul său turc se apropia de final, iar în pofida încercărilor repetate, jurnalistul ucrainean Muslim Umerov nu a putut să îi adreseze întrebare pregătită lui Lavrov.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Aşadar, jurnalistul s-a ridicat în picioare şi s-a adresat direct lui Lavrov.
”Sunt de la televiziunea publică ucraineană, vreau neapărat să adresez o întrebare!”, a afirmat Umerov.
”În afară de cereale, ce alte bunuri aţi furat din Ucraina şi cui le-aţi vândut?” a întrebat jurnalistul.
Lavrov, zâmbind, a răspuns: ”Voi, ucrainenii, sunteţi întotdeauna îngrijoraţi de ce puteţi fura şi credeţi că toată lumea gândeşte la fel”.
”Obiectivele noastre acolo (n.r. Ucraina) sunt clare, vrem să salvăm oamenii de presiunea regimului neo-nazist. Nu împiedicăm cerealele să iasă. Pentru ca ele să părăsească porturile, domnul Zelenski trebuie să dea ordinul, nimic mai mult”, a adăugat el.
1) During his visit to Turkey, Russia's foreign minister Sergei Lavrov was asked: "What Russia has managed to sell from what was stolen from Ukraine in addition to grain?" Lavrov's reply was utterly disappointing—knowing what a skilled liar he is. #StopRussia pic.twitter.com/gTuGxTWVLb
— UkraineWorld (@ukraine_world) June 8, 2022
Lavrov a părut jenat de întrebarea care nu făcea parte din planul conferinţei, după schimburile atent formulate de la conferinţa de presă.
Contactat ulterior de Agence France-Presse, Umerov, care lucrează la sediul din Istanbul al televiziunii publice ucraineane, a explicat că a ridicat mâna în repetate rânduri în timpul întregii sesiuni de întrebări şi răspunsuri, dar şi-a dat seama că organizatorii ”nu îl lasă să vorbească”, aşa că a decis să ia cuvântul.
”Mi-am asumat riscul de a întrerupe conferinţa de presă pentru că întreaga Ucraină aşteaptă răspunsul la această întrebare”, a spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.