Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker a felicitat-o marţi pe Viorica Dăncilă, prima femeie premier a Romîniei, şi îi urează ”numai succes”, apreciind, într-un mesaj postat pe Twitter, că ”UE nu ar fi întreagă fără România, cum nici România nu ar fi întreagă fără ancora valorilor UE”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Juncker a ataşat mesajului un comunicat în care o felicită pe Dăncilă şi din partea Comisiei.

El îşi evocă discursul despre ”starea Uniunii din septembrie”, în care aminteşte că a spus că ”Uniunea Europeană nu ar fi întreagă fără România” şi adaugă că ”România nu ar fi întreagă fără ancora constantă pe care valorile Uniunii Europene le reprezintă pentru cetăţenii, societatea şi econimia” româneşti.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Comisia va rămâne partenerul dumneavoastră constant şi de încredere în promovarea acestor valori şi în înregistrarea de progrese în toate domeniile în care aceste progrese sunt necesare”, se arată în comunicat.

Juncker evocă de asemenea preşedinţia semestrială a Uniunii pe care Bucureştiul urmează să o preia pentru prima oară la începutul anului viitor, apreciind că ea va reprezenta altă ”oportunitate bună ca România să-şi marcheze contrbuţia la Uniunea Europeană ca stat membru”.

El dă asigurări că Bruxellesul ”este pregătit să ajute la promovarea unei fundaţii puternice a unei cooperări în vederea consolidării României în Uniunea Europeană”.

”Vă urez numai succes şi abia aştept să cooperez cu dumneavoastră şi cu Guvernul dumneavostră în vederea pregătirii primei preşedinţii a României a Consiliului Uniunii Europene în 2019”, îi transmite Juncker lui Dăncilă şi încheie exprimându-şi încrederea că această cooperare va conduce la succesul summitului UE de la Sibiu, prevăzut deja la 9 mai 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.