John Shipton, tatăl fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, a cerut guvernului australian să îl ajute pe fiul său şi a sugerat că el ar trebui adus în ţara sa de origine, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Shipton, care locuieşte în Melbourne, a făcut apel la premierul australian Scott Morrison să intervină în urma arestării lui Assange în Londra.

El a declarat pentru Herald Sun că Morrison şi Departamentul pentru Afaceri Externe şi Comerţ (Dfat) ar trebui „într-un mod nuanţat să facă ceva”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Shipton a adăugat: „Poate fi rezolvat totul foarte simplu, spre satisfacţia tuturor. Au fost discuţii pentru a-l extrăda pe Julian în Australia între un senator şi oficial important al Dfat”.

Morrsion a declarat anterior că Assange, un cetăţean australian, va primi asistenţă consulară însă nu va avea parte de un „tratament special”.

Shipton s-a arătat şocat legat de faptul că Assange a fost luat de la ambasada Ecuadorului din Londra joi.

„L-am văzut, felul în care l-au tras pe scări, poliţiştii – nu arăta bine. Eu am 74 de ani şi arăt mai bine decât el la 47. Este un şoc”, a afirmat Shipton.

Liderul opoziţiei din Australia, Bill Shorten, a declarat că ar fi dispus să îşi trimită purtătorii de cuvânt să vorbească cu avocaţii lui Assange „în următoarele săptămâni”.

„Nu ştiu dacă Assange era un jurnalist. Nu voi spune că ... este ca un călător care a fost la Bangkok şi are nevoie de ajutorul ambasadei. Îmi dau seama că este mai important de atât”, a declarat Shorten.

Liderul Partidului Verde, Richard Di Natale, a declarat pentru ABC TV duminică: „Indiferent de ce credeţi despre Julian Assange, principiul este important aici. Julian Assange este responsabil de descoperirea unor crime de război în Irak. Au fost informaţii importante de interes public pentru o democraţie transparentă şi deschisă”.

„Credem că Australia ar trebui să contacteze SUA. Dacă avem o relaţie specială, atunci să ne folosim de acest lucru”, a adăugat el.

În Marea Britanie, liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a declarat că Assange ar trebui să fie judecat pentru acuzaţiile de abuz sexual în Suedia însă cererea de extrădare a SUA ar trebui contestată.

Comentariile sale vin după ce peste 70 de parlamentari au semnat o scrisoare către secretarul de Interne, Sajid Javid, făcând apel la guvern să se asigure că Assange va fi judecat de autorităţile suedeze dacă va exista o cerere de extrădare.

Corbyn a declarat: „Dacă există acuzaţii privind probleme sexuale le care Assange trebuie să răspundă care ar fi avut loc în Suedia, acest lucru trebuie decis de tribunale. Dar eu cred că ar trebui el ar trebui să fie judecat pentru aceste acuzaţii”.

„Cu ce nu sunt de acord este extrădarea sa în SUA pentru că eu cred că WikiLeaks ne-a spus adevărul privind ce se întâmpla de fapt în Afganistan şi Irak”, a adăugat Corbyn.

Procurorul general al Suediei a informat în mai 2017 că a renunţat la acuzaţii însă de când Assange a fost arestat, procurorii suedezi au confirmat că, deşi investigaţia nu a fost reluată, ei analizează acest caz.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.