Premierul britanic Boris Johnson le propune milioanelor de locuitori ai Hong Kongului paşapoarte şi un acces la cetăţenia britanică în cazul în care China insistă să impună o lege a securităţii naţionale în fosta colonie britanică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Mulţi oameni de la Hong Kong se tem că modul lor de viaţă - pe care China s-a angajat să-l păstreze - este ameninţat” de această lege, scria Jojnson într-un articol publicat în ediţia de marţi a cotidianului Times şi în South China Morning Post.

”Dacă China merge înainte şi justifică aceste temeri, Marea Britanie nu va putea să ridice din umeri şi să treacă la alt lucru, ci, din contră, noi ne vom onora obligaţiile şi vom furniza o alternativă”, dăasigurări Johnson.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Aproximativ 350.000 de persoane de la Hong Kong deţin în prezent ”paşaportul britanic de peste mări”, care acordă un acces fără viză în Marea Britanie într-un sejur de până la şase luni, a anunţat şeful Guvernului britanic.

Aproximativ alte 2,5 milioane de persoane sunt eligibile să obţină acest document, eliberat locuitorilor fostei colonii britanice la momentul retrocedării Chinei, în 1997.

Legea securităţii naţionale - adoptată de către Adunarea Naţională Populară (ANP) chineză, dar nefinalizată - prevede pedepsirea activităţilor separatiste, ”teroriste”, subversiunea sau amestecul străin în teritoriul semiautonom chinez.

Legea - decisă de către Beijing în urma unui val de manifestaţii în favoarea democraţiei şi libertăţilor Hong Kongului, a provocat un val de proteste internaţionale şi o reintensificare a agitaţiei în acest teritoriu din sudul Chinei.

Opozanţii faţă de influenţa Beijingului în teritoriu afirmă că această măsură deschide calea unei regresiuni fără precedent a libertăţilor în acest centru financiar cu şapte milioane de locuitori.

Beijingul s-a angajat la retrocedare să garanteze Hong Kongului o largă autonomie şi libertăţi în baza principiului ”o ţară, două sisteme”.

”Dacă Chna îşi impune legea securităţii maţionale, Guvernul britanic va modifica legislaţia cu privire la imigraţie şi va permite oricărui deţinător al acestor paşapoarte care locuieşte la Hong Kong să vină în Regatul Unit pe o perioadă de 12 luni ce poate prelungită şi să obţină alte drepturi, inclusiv dreptul de a munci, ceea ce- va pune pe calea către obţinerea cetăţeniei”, scrie Boris Johnson.

Impunerea legii securităţii naţionale la Hong Kong ”i-ar restrânge libertăţile şi i-ar reduce substannţial autonomia”, subliniază premierul britanic.

”Marea Britanie nu va mai avea atunci de făcut decât să-şi menţină legăturile profunde istorice şi de prietenie cu poporul Hong Kongului”, apreciază el.

Londra a evocat deja planuri în vederea unei acordări a unor drepturi suplimentare deţinătotilor din Hong Kong a unui ”paşaport britanic de peste mări”, atunci când s-a alăturat protestelor la nivel internaţional faţă de legea securităţii.

Ministrul britanic de Externe Dominic Raab a îndemnat marţi Executivul de la Beijing să dea înapoi.

”Este în continuare timp ca China să reflecteze, să se îndepărteze de prăpastie şi să respecte autonomia Hong Kongului şi propriile obligaţii şi obligaţiilor internaţionale”, a apreciat Raab în Parlament.

Însă intervenţia personală a lui Johnson sporeşte semnificativ presiunile Londrei asupra Beijingului.

El îndeamnă China să nu aplice legea. ”Sper să nu ajungem acolo”, scrie el. ”Marea Britanie nu caută să obstrucţioneze ascensiunea” în concertul naţiunilor, dă el asigurări.

”Marea Britanie vrea doar ca Hong Kongul să prospere în cadrul «o ţară două sisteme»”, a declarat el. ”Sper că China vrea acelaşi lucru. Să acţionăm împeună în acest sens”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.