Până la 400 de milioane de doze de vaccin împotriva covid-19 Johnson & Johnson urmează să fie livrate statelor membre ale Uniunii Africane (UA), a anunţat luni gigantul farmaceutic american, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit acestui acord, 220 de milioane de doze de vaccin, care se administrează în doză unică, urmează să fie distribuite celor 55 de state membre UA, iar livrările urmează să înceapă în al treilea trimestru al lui 2021.

Aceste ţări vor putea, în cazul în care consideră necesar, să comande 180 de milioande doze complementare, până la un total de 400 de milioane de vaccinuri Johnson & Johnson, până în 2022.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Ne-am angajat la un acces echitabil şi internaţional la vaccinuri împotriva covid-19”, a anunţat într-un comunicat CEO-ul firmei americane, Alex Gorsky.

Johnson & Johnson anunţa în ianuarie că vaccinul său are o eficientă de 66% împotriva covid-19.

Spre deosebire de vaccinurile Pfizer-BioNTech şi Moderna, care folosesc tehnologia ARN-ului mesager, vaccinul ”J&J” este un vaccin cu ”vector viral”..

Acest tip de vaccin foloseşte ca suport alt virus, mai puţin virulent, transformat prin adăugarea unor instrucţiuni genetice ale unei părţi a virusului care cauzează covid-19.

Virusul modificat pătrunde în celulele persoanelor vaccinate, care produc o proteină tipică SARS-CoV-2, care învaţă sistemul imunitar să-l recunoască.

Acest procedeu este folosit de vaccinurile Astra-Zeneca-Oxford şi Sputnik V.

Vaccinul Johnson & Johnson prezintă alt avantaj important, şi anume că poate fi depozitat la temperatura frigiderului şi nu a congelatorului, ceea ce uşurează în mod considerabil distribuţia acestuia.

De la jumătatea lui februarie şi până la sfârşitul lui decembrie 2020, 2,8 milioane de infecţii covid-19 au fost înregistrate în cele 55 de state membre UA - reprezentând 5% din totalelmondial - şi 65.602 de morţi din cauza covid-19, potrivit unui studiu publicat săptămâna trecută în revista britanică The Lancet.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.