Premierul britanic Boris Johnson, întors la Londra după ce a încheiat un nou acord al Brexitului cu Cei 27, depune eforturi vineri să-i convingă pe membrii Parlamentului britanic să-l ratifice, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Camera Comunelor urmează să se reunească sâmbătă - pentru prima oară de la Războiul din Falkland în 1982 - într-o sesiune excepţională.

Însă Boris Johnson, care a ajuns la putere în iulie, şi-a pierdut majoritatea la Westminster, unde mai dispune de 288 de voturi - şi are nevoie de 320.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În cazul în care eşuează să obţină un vot favorabil în Parlament, Boris Johnson va fi nevoit să ceară Bruxellesului o nouă amânare cu trei luni a Brexitului, în virtutea unei legi adoptate la începutul lui septembrie - inclusiv de 21 de deputaţirebeli din tabăra sa.

La Bruxelles, joi, alături de preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, premierul britanic s-a declarat ”foarte încrezător”.

”Am speranţe foarte bune că atunci când deputaţii din toate partidele vor examina (acordul Brexitului) vor vedea avantajele şi-l vor susţine”, a declarat premierul britanic, care repetă neîncetat că el vrea să implementeze Brexitul - deja amânat în două rânduri - la 31 octombrie, orice s-ar întâmpla.

Odată publicat acordul, micul partid nord-irlandez DUP, aliatul conservatorilor, l-a respins. Partidul unionist - care are zece deputaţi -, a declarat că nu este ”în măsură să susţină aceste propuneri în Parlament” în probleme de reglementare vamală şi privind consimţământul Executivului nord-irlandez cu privire la proiectul Brexitului.

Ulterior, Juncker a avertizat că situaţia devine ”extrem de complicată” dacă Parlamentul britanic respinge sâmbătă noul acord adoptat al divorţului între regatul Unit şi UE.

”Dacă se va întâmpla acest lucru, ne vom afla într-o situaţie extrem de complicată”, a declarat el pentru presă la finalul primei zile a summitului european de la Bruxelles.

Şeful Partidului Laburist (Labour), principala formaţiune de opoziţie în regatul Unit - cu 244 de deputaţi -, i-a îndemnat pe aleşi ”să respingă” acordul între Londra şi UE.

În opinia lui Jeremy Corbyn, ”cea mai bună modalitate de rezolvare a Brexitului este să se dea populaţiei ultimul cuvânt” într-un al doilea referendum al Brexitului, la mai bine de trei ani după ce aproape 52% dintre britanicii care s-au prezentat la urne s-au pronunţat în favoarea plecării din UE.

Separatiştii scoţieni din SNP - 35 de deputaţi -, favorabili rămânerii în UE şi Liberal-Democraţii (Lib-dem) - 19 deputaţi - se opun de asemenea acordului.

”ÎN TABĂRA REGATULUI UNIT”

Aceste luări de poziţie anunţă o bătălie dificilă pentru Boris Johnson în Parlament, unde predecesoarea sa Theresa May a eşuat în trei rânduri să obţină ratificarea acordului pe care l-a încheiat cu Bruxelesul.

Boris Johnson şi-a multiplicat, joi, apelurile telefonice către deputaţi, potrivit Downing Street, şi urmează să-şi continue această întrepindere de convingere vineri.

”Va trebui ca, într-o zi, această adunare (...) să-şi asume responsabilităţile şi ca ceea ce s-a decis prin referendum şi ceea ce este susţinut de diverse guverne cu care am negociat să se pună în aplicare”, a apreciat negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier.

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk consideră că ”mingea este în tabăra Regatului Unit”.

Compromisul găsit joi înlătură dispoziţia cea mai controversată a versiunii acordului lui May, care a demisionat în această vară, "backstop"-ul.

Această clauză de salvgardare prevedea rămânerea Regatului Unit într-un teritoriu vamal unic cu UE, cu scopul evitării unei reimpuneri a unei frontiere fizice pe Insula Irlanda şi în vederea apărăii păcii după decenii de violenţe.

Noul compromis stabileşte reguli speciale vamale cu privire la mărfuri care sosesc în Irlanda de Nord - care rămâne în teritoriul vamal britanic -, în funcţie de faptul dacă acestea rămân sau trec către piaţa unică europeană.

El prevede totodată un mecanism de ”consimţământ” al autorităţilor nord-irlandeze cu privire la continuarea aplicării anumitor reglementări UE în provincia britanică, după o perioadă de patru ani de la intrarea în vigoare a acordului.

Mai general, textul prevede condiţiile divorţului între Regatul Unit şi UE în domeniul drepturilor cetăţenilor şi respectării angajamentelor financiare. El introduce de asemenea o perioadă de tranziţie până în decembrie 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.