John Kerry, emisar special al preşedintelui Statelor Unite ale Americii pentru climă, intenţionează să se retragă din funcţie până în primăvară, relatează CNN, citând o sursă apropiată politicianului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Kerry părăseşte postul după trei ani în fruntea diplomaţiei americane în domeniul climei sub administraţia Biden. Sursa apropiată lui Kerry a precizat că acesta va participa în continuare la Forumul Economic Mondial din ianuarie şi este aşteptat să participe la Conferinţa de Securitate de la Munchen din februarie.

Fostul secretar de stat şi candidat democrat la preşedinţie, în vârstă de 80 de ani, a condus negocierile SUA la trei summituri internaţionale privind clima, cel mai recent dintre acestea având loc la Dubai.

Kerry a acordat prioritate în mod special repornirii discuţiilor internaţionale privind clima între SUA şi China şi a avut un rol esenţial în negocierea acordului Sunnylands din noiembrie, un acord amplu privind clima între cele două ţări înainte de COP28.

Potrivit Axios, Kerry se retrage şi intenţionează să se alăture campaniei lui Biden de realegere în funcţia de preşedinte.

Înainte de a se alătura administraţiei Biden, Kerry a lucrat mult timp pe probleme climatice. În calitate de secretar de stat, el a jucat un rol-cheie în negocierea Acordului de la Paris, care a fost adoptat de aproape 200 de naţiuni în 2015 şi a avut ca scop abordarea impactului negativ al schimbărilor climatice.

Iar în 2019, Kerry a cofondat o iniţiativă bipartizană a liderilor mondiali şi a celebrităţilor pentru a combate criza climatică, numită World War Zero.

Kerry a fost, de asemenea, alături de Joe Biden în Senat timp de decenii. El a fost ales pentru prima dată în Senat pentru a reprezenta statul Massachusetts în 1984.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În 2004, Kerry a câştigat nominalizarea democrată pentru funcţia de preşedinte, înainte de a pierde alegerile generale în faţa preşedintelui în exerciţiu George W. Bush. În 2009, când Biden a devenit vicepreşedinte, Kerry a preluat rolul de preşedinte al Comisiei pentru relaţii externe a Senatului. El a fost nominalizat pentru funcţia de secretar de stat de către Barack Obama în 2012.

De asemenea, Kerry a servit în Marină în Vietnam ca ofiţer şi a fost decorat cu Steaua de Argint, Steaua de Bronz şi trei Purple Hearts (Inimi Purpurii).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.