Preşedintele american Joe Biden consideră că o retragere a tuturor militarilor americani din Afganistan până la 1 mai, aşa cum prevede Acordul de la Doha încheiat de către Donald Trump cu talibanii în februarie 2020, este posibilă, dar ”dificilă”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Se poate întâmpla, dar este dificil”, declară el într-un interviu difuzat miercuri de postul american ABC News, în care critică acordul încheiat de către predecesorul său Donald Trump cu teroriştii.

”Sunt pe cale să iau decizia cu privire la data plecării” trupelor, a anunţat şeful statului american, precizâd că anunţarea acestei decizii nu mai întârzie mult, după a consultare a aliaţilor Washingtonului şi Guvernului afgan.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Faptul este că acordul încheiat de către fostul preşedinte nu a fost negociat în mod foarte solid”, denunţă Joe Biden.

Lipsa unei tranziţii tradiţionale între administraţia Trump şi administraţia sa, din noiembrie în ianuarie, l-a împiedicat să aibă ”acces la informaţii” - şi anume la conţinutul Acordului de la Doha americano-taliban -, ceea ce a întţâziat procesul.

Statele Unite au încheiat în februarie 2020 un acord istoric cu talibanii, care prevede o retragere a tuturor militarilor americani până la 1 mai, în schimbul unor garanţii în domeniul securităţii şi lansării unor negocieri directe fără precedent între insurgenţi şi autorităţile de la Kabul.

Donald Trump a respectat, până când a plecat de la Casa Albă, calendarul retragerii trupelor, iar în Afganistan se mai află doar 2.500 de militari americani.

Statele Unite au invadat Afganistanul în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.

Însă negocierile interafgane, lansate în septembrie, s-au împotmolit, iar violenţa face în continuare ravagii pe teren.

În privinţa angajamentului talibanilor de a-şi întrerupe definitiv legăturile cu grupări jihadiste ca Al-Qaida, administraţia Biden i-a acuzat recent că nu l-au espectat.

Diplomaţi americani au lansat, astfel, iniţiative într-o încercare de relansare a procesului de pace.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.