Jihadiştii Statului Islamic au publicat miercuri după-amiază o înregistrare video în care apare bătrânul german răpit în luna noiembrie 2016 de către rebelii islamişti Abu Sayyaf din Filipine, transmite Reuters.
Cetăţeanul german apare îmbrăcat într-o salopetă portocalie, pe care o poartă toţi ostaticii Statului Islamic.
De asemenea, acesta stă într-o groapă proaspăt săpată în timp ce militanţii islamişti ameninţă în engleză Guvernul de la Berlin. Un drapel al grupării jihadiste se poate observa în ultimul plan din înregistrarea video.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cetăţeanul german a fost identificat drept Juergen Kantner (70 de ani).
Rebelii Abu Sayyaf au jurat credinţă în urmă cu trei ani liderului Statului Islamic, Abu Bakr al-Bagdadi.
Autorităţile germane susţin că bărbatul în vârstă de 70 de ani a fost răpit în luna noiembrie de rebelii Abu Sayyaf, care i-au atacat iahtul din sudul Filipinelor. De asemenea, rebelii au ucis-o pe partenera cetăţeanului german, identificată drept Sabine Merz.
Jurnaliştii Strait Times au explicat că este pentru a doua oară când bărbatul este luat ostatic, acesta fiind răpit în urmă cu nouă ani de piraţii somalezi din golful Aden.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.