Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Olaf Scholz, cancelarul german, la Berlin, că NATO are responsabilitatea de a preveni escaladarea războiului, dar că membrii alianţei nu pot considera pacea şi securitatea de la sine înţelese, potrivit BBC. De asemenea, liderul german a precizat că NATO nu va interveni cu forţă militară în războiul din Ucraina, conform CNN.
Stoltenberg a declarat că ”războiul preşedintelui Putin împotriva Ucrainei a spulberat pacea şi a şocat lumea”.
El a adus un omagiu forţelor ucrainene şi s-a angajat să le sprijine în continuare ”pentru a susţine dreptul la autoapărare consacrat în Carta ONU”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Stoltenberg a felicitat Germania pentru sprijinul militar şi umanitar acordat Ucrainei şi, deşi a remarcat că ”NATO are responsabilitatea de a preveni escaladarea acestui război”, a avertizat membrii alianţei militare că ”nu putem considera pacea şi securitatea de la sine înţelese”.
”Ieri, miniştrii Apărării au început să analizeze ce trebuie să facem pentru a ne consolida apărarea şi disuasiunea pe termen lung. Acest lucru va necesita creşteri majore ale investiţiilor în apărare”, a subliniat Stoltenberg.
Între timp, cancelarul Olaf Scholz a precizat că Germania a sporit finanţarea pentru forţele sale armate pentru a se asigura ”că NATO este capabilă să îşi îndeplinească îndatoririle şi misiunea”.
NATO nu va risca o escaladare a războiului din Ucraina prin intervenţia cu forţa militară, a mai menţionat Scholz, citat de CNN.
”Datoria principală a alianţei este să asigure siguranţa tuturor membrilor”, a spus el.
Germania trimite ajutoare financiare şi umanitare, precum şi bunuri militare, în Ucraina, dar Berlinul a susţinut în repetate rânduri că nu va trimite avioane de luptă pentru a ajuta forţele ucrainene în apărarea lor împotriva invaziei ruse.
”Soarta oamenilor din Ucraina ne atinge profund... Putin produce o suferinţă teribilă şi moarte pentru oamenii din Ucraina... Suntem alături de Ucraina”, şi-a exprimat Scholz susţinerea pentru poporul ucrainean.
El a adăugat că Putin este singurul răspunzător pentru moartea tinerilor ruşi din armată.
”Suntem impresionaţi de mulţi tineri ruşi care sunt conduşi de leadership-ul lor, dar se opun unui război fără sens”, a mai spus oficialul german.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.