Jean-Marie Le Pen, o figură a extremei drepte franceze şi finalist în alegerile prezidenţiale din 2002, a murit marţi la vârsta de 96 de ani la Garches, în Hauts-de-Seine, într-o instituţie în care a fost internat în urmă cu mai multe săptămâni, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Jean-Marie Le Pen, înconjurat de ai săi, a fost chemat la Dimnezeu marţi, la ora (locală) 12.00 (13.00, ora României)”, anunţă familia sa într-un cominicat transmis AFP.

Fondatorul Partidului Frontul Naţional (Front national, FN, extremă dreapta) care a devenit Rassemblement national (RN) s-a retras treptat din viaţa politică începând din 2011, când fiica sa, Marine Le Pen, a preluat preşedinţia formaţiunii politice.

Slăbit de mai multe accidente de sănătate, o expertiză medicală constata în iunie ”o profundă deteriorare” a stării sale fizice şi psihice, apreciind că acesta nu este în măsuă nici ”să fie prezent” şi nici ”să-şi pregătească apărarea” în procesul asistenţilor eurodeputaţilor FN care s-a desfălurat la Paris din septembrie şi până în noiembrie.

La jumătatea lui noiembrie, Jean-Marie Le Pen a fost spitalizat şi apoi internat într-o structură la Garches, la vest de Paris, nu departe de domiciliul său de la Rueil-Malmaison, în Hauts-de-Seine.

Un tribun fără pereche, un provocator sulfuros obsedat de imigraţie şi evrei, un patriarh contrariat de ai săi, acest breton căruia-i plăcea să fie supranumit ”le menhir” (menhirul), a scos extrema dreaptă franceză din marginalizare în cursul unei cariere politice care a marcat Republica a V-a.

Cel mai emblematic dintre succesele sale va rămâne însă nefinalizat.

La 21 aprilie 2022, la vârsta de 73 de ani, la cea de a patra candidatură la fotoliul de la Palatul Élysée, el crea surpriza şi se califica în turul doi.

Triumful are reversl său, iar timp de 15 zile milioane de persoane defilau împotriva rasismului şi încarnării sale politice. Dar mai ales Jean-Marie Le Pen avea să permită realegerea iuşoară a inamicului său jurat Jacques Chirac.

”Angajat în uniforma armatei franceze în indochina şi în Algeria, un tribun al poporului în Adunarea Naţională şi Parlamentul European (PE), el a servit întotdeauna Franţa, i-a apărat identitatea şi suveranitatea”, salută pe X actualul lider al RN Jordan Bardella.

Jean-Marie Le Pen, după ce a fost căsătorit cu mama fiice lor sale Marie-Caroline, Yann şi Marine, Pierrette Lalanne, s-a căsătorit a doua oară cu Jany Le Pen.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.