O femeie din Japonia a fost diagnosticată din nou cu Covid-19, după ce la începutul lunii februarie medicii i-au spus că se vindecase, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Femeia în vârstă de 40 de ani lucrează ca ghid pe un autobuz turistic în Osaka. Ea a fost testată pozitiv miercuri, după ce a prezentat câteva simptome - dureri de gât şi în piept. Primul diagnostic Covid-19 i-a fost pus pe 29 ianuarie şi a fost externată după ce şi-a revenit, pe 1 februarie. Pe 6 februarie a fost testată negativ.

Acesta este primul astfel de caz înregistrat în Japonia, spun autorităţile medicale japoneze.

În China au mai fost descoperite astfel de cazuri.

„Odată infectat, virusul poate rămâne latent şi prezintă simptome minime, apoi poate să apară o acutizare, dacă ajunge în plămâni”, a spus profesorul Philip Tierno de la Universitatea din New York.

În Japonia, numărul cazurilor confirmate este de 186, pe lângă cele 704 de pe vasul de croazieră Diamond Princess. Şapte decese au fost înregistrate aici.

Au fost luate mai multe măsuri pentru încercarea de a stopa răspândirea coronavirusului, depistat la finalul anului trecut în Wuhan (China).

Până pe 27 februarie, au fost înregistrate peste 82.000 de cazuri de infectare în lume.

Gripa provocată de coronavirus este foarte contagioasă, însă rata mortalităţii este scăzută: de 0,7%, în afara oraşului Wuhan (epicentrul epidemiei), şi de 2-4% în Wuhan.

Covid-19 s-a răspândit, în aproximativ două luni, în mai mult de 35 de ţări. Din Europa, Italia este cea mai afectată ţară, cu peste 400 de cazuri confirmate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.