Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a vizitat luni Zidul Plângerii din Ierusalim alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu în timp ce palestinienii iau în considerare retragerea ambasadorului de la Brasilia în urma deschiderii unui misiuni comerciale a Braziliei la Ierusalim, scrie Reuters.
Zidul Plângerii, cel mai sacru loc de rugăciune al iudaismului, se află în partea estică a oraşului capturat de Israel în războiul din 1967.
Israelul a considerat dintotdeauna Ierusalimul ca fiind capitala sa eternă şi indivizibilă, în timp ce palestinienii consideră că Ierusalimul de Est va fi capitala unui viitor stat palestinian.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
După ce în 2017 preşedintele american Donald Trump a recunoscut Ierusalimul ca fiind capitala Israelului, duminică, Brazilia a deschis o nouă misiune comercială în oraş.
Bolsonaro, aflându-se într-o vizită de patru zile în Israel şi premierul Benjamin Netanyahu au ajuns la zid împreună şi s-au sprijinit de zidul antic umăr la umăr. Bolsonaro a lăsat o notă cu o rugăciune între rocile zidului, precum este obiceiul.
Propunerea iniţială a lui Bolsonaro de a muta ambasada braziliană la Ierusalim a înfuriat lumea musulmană şi a fost respinsă de mai mulţi oficiali brazilieni pentru a nu fi afectate relaţiile cu ţările arabe.
Palestinienii au fost nemulţumiţi, chiar dacă purtătorul de cuvânt al lui Bolsonaro a afirmat că misiunea comercială nu va fi şi una diplomatică.
Ambasadorul Palestinei în Brasilia, Ibrahim Alzeban, a declarat că ar putea fi rechemat în ţară.
„Din ce mi-a fost transmis, totul va depinde de cum evoluează vizita lui Bolsonaro. Am fi dorit ca subiectul Ierusalimului să nu fi fost atins”, a afirmat el.
Alzeban a declarat că palestinienii sunt nemulţumiţi şi pentru că Bolsonaro nu a luat în considerare o vizită în teritoriile palestiniene.
Netanyahu a declarat că speră ca biroul comercial al Braziliei să fie un pas către mutarea ambasadei.
„Nu există o recunoaştere a Ierusalimului ca fiind capitala. Preşedintele continuă să evalueze această posibilitate, dar nu am decis acest lucru deocamdată”, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedintelui brazilian, Otavio Barros.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.