Fiica preşedintelui american Donald Trump, Ivanka, a folosit contul personal de e-mail pentru a trimite sute de emailuri privind probleme guvernamentale, informează Washington Post, conform The Guardian.
În Washington Post este precizat că Ivanka, consilieră la Casa Albă, a folosit contul personal pentru a trimite sute de e-mailuri anul trecut către alţi consilieri de la Casa Albă, oficiali ai guvernului şi asistenţii ei, multe dintre aceste emailuri încălcând legile federale.
Oficialii Casei Albe responsabili cu etica au aflat de faptele ei când analizau e-mailurile adunate toamna trecută de cinci agenţii guvernamentale pentru a răspunde unui proces privind informaţiile publice, se arată în articolul din Post. Ei au descoperit că Ivanka a discutat des despre probleme ale Casei Albe folosind un cont privat de e-mail cu domeniu pe care îl împarte cu soţul ei, Jared Kushner, în cea mai mare parte din 2017.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Asociaţii ei au declarat pentru Post că Ivanka nu era la curent cu toate legile în acest sens.
Peter Mirijanian, purtător de cuvânt al avocatului ei, Abbe Lowell, a declarat: „În perioada de tranziţie, după ce a primit un cont oficial dar înainte să primească pregătirea necesară de la Casa Albă, Ivanka Trump a folosit uneori contul personal, aproape întotdeauna pentru logistică şi în vederea programului familiei sale”.
El a negat că vreun mesaj ar conţine informaţii clasificate.
În campania prezidenţială din 2016, folosirea de către Hillary Clinton a unui server privat a fost problemă majoră. Directorul de la acea vreme al FBI, James Comey, a decis să redeschidă o investigaţie în acest sens cu doar o săptămână înainte de alegeri.
Philippe Reines, un consilier al echipei de campanie a lui Clinton, a scris pe Twitter: „John Kelly trebuie să explice Congresului de ce Ivanka şi Jared au primit acreditări de securitate permanente în ciuda practicilor lor care erau cunoscute la acea vreme de Casa Albă”, făcând referire la şeful staff-ului de la Casa Albă.
Laurence Tribe, un profesor de drept constituţional de la Harvard, a adăugat: „Nu poţi să inventezi lucruri de genul acesta. Nu după ce gaşca aceea a scandat „Închideţi-o!” împotriva lui Hillary timp de doi ani pentru ca Ivanka să devină Prima Fiică. Ea este deasupra legii, la fel ca tatăl ei. Este cel puţin dezgustător”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.