Poliţia slovacă a anunţat joi că a arestat mai mulţi oameni de afaceri italieni citaţi în ancheta jurnalistică vizând corupţia la nivel înalt a jurnalistului asasinat Jan Kuciak, care-i suspecta de legături cu mafia, relatează AFP.
Această operaţiuni a avut loc ”evident în legătură cu acest caz (al asasinării lui Jan Kuciak) şi cu persoane numite în mai multe rânduri de presă, inclusiv în ultimul articol al lui Jan Kuciak. Da, putem numi asta pista italiană”, a declatrat şeful poliţiei Tibor Gaspar.
”Piese în vederea condamnării au fost confiscate, iar persoane reţinute. Ele vor fi interogate”, a adăugat el.
Operaţiunile poliţiei au avut loc la Michalowice, în estul Slovaciei.
'NDRANGHETA
Potrivit presei slovace, este vorba despre omul de afaceri italian Antonino Vadala şi de mai mulţi membri ai familiei sale, pe care Jan Kuciak îi suspecta de legături cu mafia calabreză 'Ndrangheta.
Jurnalistul, în vârstă de 27 de ani, lucra la site-ul aktuality.sk, care aparţine grupurilor german Axel Springer şi elveţian Ringier, specializat în anchete de investigaţii.
Potrivit lui Nicola Gratteri, procurorul italian din Catanzaro, în Calabria, ”este posibil ca în spatele omuciderii să se afle familii calabreze. Este evident că 'Ndrangheta este capabilă să facă aceste lucruri”.
”'Ndrangheta este înrădăcinată, nu infiltrată, nu doar în toată Italia, ci şi în ţări europene ca Germania, Elveţia şi în Europa de Est, în afară de Slovacia în Bulgaria şi în România. 'Ndrangheta este pe cale să se extindă către Est. Ea se duce acolo unde este putere, bani de administrat, oportunităţi de profitat”, a subliniat joi Gratteri, într-un interviu pentru un post italian de radio.
DEMISII
Vestea asasinării jurnalistului a provocat un şoc în această ţară membră a zonei euro şi a ridicat din nou problema corupţiei, care a provocat deja, în iunie, manifestaţii ale tinerilor care au cerut destituirea unor miniştri din Guvernul de stânga al lui Robert Fico.
Noi marşuri de protest faţă de corupţie sunt anunţate în zilele următoare.
Într-un articol neterminat, dar publicat miercuri, după uciderea sa, de către aktuality.sk, Jan Kuciak scria despre cazuri de fraude fiscale în legătură cu omul de afaceri italian şi anturajul premierului slovac Robert Fico.
”Două persoane apropiate unui bărbat venit în Slovacia pe când era acuzat într-un caz legat de mafia în Italia au acces zilnic la premierul” slovac, scria Jan Kuciak.
”Italienii cu legături cu mafia au găsit un al doilea cămin în Slovacia: ei au început să facă afaceri, să primească subvenţii, să ia fonduri europene, dar mai ales să stabilească relaţii cu personalităţi politice influente, până în Guvernul slovac”, adăuga el.
Troskova, în vârstă de 30 de ani, şi Viliam Jasan, însărcinat în Guvern cu gestionarea crizelor, au anunţat miercuri că îşi părăsesc posturile pe timpul anchetei cu privire la dublul asasinat, dezminţind totodată ferm orice implicare în aceste crime.
Ministrul Culturii Marek Madaric a demisionat miercuri, declarând presei că, după acest asasinat, nu se mai vede ”aşezat liniştit în fotoliul de ministru”.
Opoziţia a cerut demisia ministrului de Interne şi a şefului poliţiei, reproşându-le că nu au luat în serios ameninţări la adresa jurnalistului.
Fico a acuzat la rândul său opoziţia că exploatează politic crima, după ce a acuzat marţi presa că ”leagă, fără probe, oameni nevinovaţi de o dublă omucidere”.
Cunoscut din cauza comentariilor sale dure cu privire la jurnalişti - pe care i-a catalogat în trecut drept nişte ”simple hiene idioate” sau ”prostituate antislovace murdare” - premierul s-a întâlnit cu lideri ai principalelor instituţii media pentru a le da asigurări ”că protecţia libertăţii de exprimare şi securitatea jurnaliştilor” este ”o prioritate” pentru Guvernul său.
El a oferit totodată o primă în valoare de un milion de euro în schimbul oricărei informaţii despre crimă.
Asasinarea lui Jan Kuciak are loc după cea din Malta, în octombrie 2017, a jurnalistei Daphne Caruana Galizia, care a denunţat corupţia pe insula mediteraneeană.
Corpurile lui Jan Kuciak şi al partenerei sale, ucişi prin împuşcare, au fost descoperite duminică seara în casa lor de la Velka Maca, la aproximativ 65 de kilometri est de Bratislava.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.