Ministrul iranian al Apărării a respins miercuri acuzaţii ale Washingtonului potrivit cărora programul spaţial al Republicii islamice are o dimeniune militară, la câteva zile după o nouă tentativă a Teheranului de lansare, fără succes, a unui satelit, relatează AFP.
”Dosarul materialului de lansare a sateliţilor şi staliţilor este o afacere civilă”, a subliniat ministrul iranian al Apărării Amir Hatami, citat de agenţia oficială Irna.
”Putem folosi un satelit în scopuri defensive, însă lansatorul spaţial este un dosar care nu este deloc defensiv, iar acesta este un drept absolut al naţiunii iraniene”, a adăugat el.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Nu există vreo interdicţie în lume” a acestui program spaţial, a subliniat ministrul.
Iranul a lansat duminică un nou satelit de observaţie ştiinţifică, Zafar, însă a eşuat să-l pună pe orbită.
Marţi, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a acuzat Iranul de faptul că vrea să-şi consolideze competenţele în domeniul rachetelor balistice prin internediul lansării unor sateliţi.
”Tehnologiile folosite în vederea punerii unor sateliţi pe orbită sunt practic identice şi interschimbabile” celor utilizate la ”rachetel balistice intercontinentale”, a subliniat Pompeo.
Însă Hatami a insistat asupra faptului că Iranul îşi va continua programul spaţial, prevăzând lansarea unei noi versiuni a satelitului Zafar la începutul anului viitor.
”Zafar 2, având în vedere greutatea sa, va fi lansat cu lansatorul Simorgh”, a anunţat ministrul, referindu-se la racheta cu rază lungă de acţiune utilizată în lansarea de duminică.
”Însă vom efectua cercetări cu privire la lansator şi sateliţi şi vom continua cu siguranţă aceste cercetări până când vor fi stabile în domeniu”, a adăugat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...