Preşedintele iranian Hassan Rohani a anunţat miercuri, în Adunarea Generală a ONU, că Iranul nu va negocia cu Statele Unite atât timp cât acestea impun sancţiuni Teheranului şi a cerut Arabiei Saudite să-şi înceteze operaţiunile militare în Yemen, în urma atacurilor de la 14 septembrie, relatează AFP.
”În numele naţiunii mele, mi-ar plăcea să anunţ că răspunsul nostru oricărei negocieri, atât timp cât există sancţiuni, este negativ”, a lansat el, după ce Washingtonul tocmai şi-a înăsprit presiunea economică asupra Iranului.
Europenilor, care-l îndeamnă să se întâlnească cu preşedintele american Donald Trump, Rohani le-a spus că ”fotografiile suvenir sunt ultima etapă a unei negocieri, nu prima”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Mai degrabă decât un simulacru de negocieri, aţi putea să vă întoarceţi la realitatea negocierilor”, le-a transmis el ameicanilor, punând astfel capăt oricărui suspans cu privire la posibilitatea unui tête-à-tête istoric săptămâna aceasta la ONU.
Preşedintele iranian, al cărui discurs era foarte aşteptat, după două zile de balet diplomatic la New York cu scopul de a face să scadă tensiunile extrem de puternice între Teheran şi Washington, a declarat că nu crede în sinceritatea voinţei de dialog americane.
”Pentru ca să poată să fie angajate negocieri, trebuie să respecţi acordurile”, a subliniat el, referindu-se la ieşirea lui Donald Trump, în mai 2018, din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian.
Acest acord, menit să împiedice Teheranul să se doteze cu bomba atomică, ”era un minimum pentru voi, pentru noi”, a recunoscut Hassan Rohani.
”Dacă vreţi mai mult, trebuie să daţi mai mult”, a subliniat el.
Preşdintele iranian a cerut de asemenea Arabiei Saudite să-şi înceteze operaţiunile militare în Yemen, în urma atacurilor de la 14 septembrie împotriva a două instalaţii petroliere saudite, atribuite de Washington Teheranului.
”Securitatea Arabiei Saudite va fi garantată mai degrabă prin încetarea agresiunii în Yemen, decât prin invitarea unor străini” să intervină, subliniat Rohani în cadrul AG a ONU.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...