Iranul este pregătit să atace Statele Unite şi Israelul, dacă îi vor da vreun motiv să o facă, a afirmat joi şeful Gărzilor Revoluţionare, generalul maior Hossein Salami, la televiziunea de stat, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Dacă veţi face cea mai mică eroare, vă vom lovi, şi pe unul şi pe celălalt”, a afirmat Salami într-un discurs susţinut la o ceremonia care a marcat a 40-a zi de la moartea comandantului Qassem Soleimani.

Soleimani, care a condus Forţele Qudsm o ramură a Gărzilor responsabilă cu operaţiunile din afara Iranului, a fost ucis, alături de comandantul de miliţie irakiană Abu Mahdi al-Muhandis, de o dronă americană, într-un atac pe aeroportul din Bagdad, care a avut loc pe 3 ianuarie.

Uciderea lui Soleimani va conduce la eliberarea Ierusalimului, a declarat anterior purtătorul de cuvânt aL Gărzilor Revoluţionare, citat de agenţia Tasnim.

Aasasinarea laşă şi fricoasă a comandantului Soleimani şi a lui Abu Mahdi al-Muhandis de către americani va conduce la eliberarea Ierusalimului, cu voia Domnului”, a spus Ramezan Sharif.

Liderul suprem iranian Ayatollahul Ali Khamenei a afirmat săptămâna trecută că Iranul va susţine grupările armate palestiniene cât de mult va putea şi a cerut palestinienilor să se opună planului de pace american pentru Israel şi Palestina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.