Investitorul în fonduri speculative Jeffrey Epstein, acuzat de trafic sexual implicând zeci de minore, a fost găsit mort în celulă, într-o închisoare din Manhattan, relatează New York Times.
Epstein, care avea 66 de ani, s-a spânzurat în celula sa şi a fost găsit de gărzi sâmbătă dimineaţa, la ora 07.30.
Luna trecută, el a fost găsit inconştient în celulă, prezentând răni la nivelul gâtului,
O cerere de eliberare pe cauţiune a miliardarului a fost respinsă recent, iar avocaţii săi intenţionează să facă apel împotriva acestei hotărâri, potrivit unor documente judiciare.
Acuzaţiile vizează fapte petrecute în perioada 2002-2005 şi au fost formulate la mai bine de un deceniu după ce Epstein a pledat vinovat la acuzaţii de prostituţie în statul Florida.
Judecătorul federal Richard Berman din Manhattan, care i-a respins eliberarea pe cauţiune, a subliniat că Guvernul a arătat în mod clar că Epstein reprezintă un pericol la adresa comunităţii în cazul unei eliberăripână la proces.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...