Armata irakiană a decretat o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte la Bagdad, după ce studenţi şi elevi au ieşit în număr mare pe străzile capitalei şi în multe alte oraşe din sudul ţării pentru a cere ”căderea regimului”, relatează AFP.
Acest anunţ alimentează temeri cu privire la dispersarea, pe timpul nopţii, a Pieţei Tahrir, epicentrul contestării, de-acum ocupată zi şi noapte, unde cinci manifestanţi au fost ucişi luni, potrivit unor surse oficiale.
În total, de la începutul, la 1 octombrie, al unei mişcări de contestare fără precedent, 239 de persoane au fost ucise, iar alte peste 8.000 au fost rănite, potrivit unui bilanţ oficial.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Armata, care a ameninţat cu ”sancţiuni severe” funcţionari şi studenţi care nu se prezintă la serviciu sau la ore, a decretat o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii - de la miezul nopţii la ora 6.00 dimineaţa, atât a persoanelor, cât şi a vehculelor, ”până la noi ordine” - la Bagdad.
Luni, mişcarea s-a amplificat, după ce studenţi şi elevi s-au alăturat mişcării care reclamă locuri de muncă pentru tineri - reprezentând 60% din populaţia ţării - şi servicii funcţionale unui stat devastat de corupţie.
În mai multe provincii din sudul ţării, funcţionari, sindicalişti, studenţi şi elevi au defilat şi au început acţiuni de ocupare. Sindicatele profesorilor au anunţat ”patru zile de grevă generală”, iar cele ale avocaţilor o săptămână de grevă.
”Fără ţară, fără şcoală”, tuna un student. ”Vrem ca Guvernul să demisioneze imediat. Demisionează ei sau îi dăm noi afară”, a declarat el pentru AFP.
La Diwaniya, la 200 de kilometri sud de Bagdad, profesori şi studenţi au decretat o ”ocupare de zece zile în vederea obţinerii căderii regimului”, potrivit unui corespondent AFP. Majoritatea sindicatelor s-au alăturat mişcării, iar pichete de grevă blocau intrările administraţiilor.
Mulţimea scanda ”fără şcoală, fără muncă, până la căderea regimului”, dar şi ”Iranul, afară”, în contextul în care marele vecin şiit, la fel ca sudul Irakului, luptă cu Statele Unite - inamicul său jurat, dar şi cu alte puteri care acţionează în ţară - pentru a-şi extinde influenţa în această zonă a ţării.
Mii de studenţi s-au mobilizat, de asemenea, la Kut, Nasiriyah, Hillah, Samawah şi Basrah (sud).
Provincia multietnică Diyala, la frontiera cu Iranul, care a evitat-o, s-a alăturat mişcării luni, doi membri ai Consiliului provincial au demisionat, iar pichete de grevă au blocat administraţii şi universităţi.
În oraşul sfânt Najaf, la sud de Bagdad, câteva zeci de studenţi la religie au manifestat.
Toţi consideră că sistemul instaurat după căderea dictatorului Saddam Hussein, în 2003, a ajuns la capătul drumului.
În decurs de 16 ani, complexul sistem de repartizare a posturilor în funcţie de confesiuni şi etnii nu a făcut decât să consolideze clientelismul unei clase politice neschimbate, fără să lase un orizont deschis tinerilor - dintre care un sfert sunt şomeri.
Manifestanţii vor o nouă Constituţie, în locul celei adoptate în 2005 sub supervizare americană, şi ca ”peştii mari” ai corupţiei să fie obligaţi să dea înapoi banii dispăruţi de atunci, care reprezintă de două ori PIB-ul Irakului, o ţară bogată în petrol.
”Vrem dizolvarea Parlamentului, un guvern de tranziţie, o nouă Consituţie şi alegeri anticipate sub supervizarea ONU”, a enumerat un manifestant la Bagdad.
Luni, Parlamentul a adoptat prin vot suspendarea primelor tuturor conducătorilor din ţară, însă rămâne fracturat.
Patru deputaţi au demisionat, iar 50 de deputaţi ai turbulentului lider şiit Moqtada Sadr au început de sâmbătă o ocpare în legislativ, în solidaritate cu manifestanţii, anunţând că au trecut în opoziţie.
Majoritatea parlamentară a premierului Adel Abdel Mahdi - un independent fără o bază partizană sau populară, care se sprijinea pe Moqtada Sadr şi pe lista puternicilor paramiliari favorabili Iranului din cadrul Hashd al-Shaabi - nu mai există.
Moqtada Sadr a îndemnat Hashd să nu ”reprime poporul”, pentru ”a-i face să câştige pe corupţi”, după ce unul dintre comandanţii acestei forţe paramilitare s-a declarat ”pregătit” să intervină pentru a împiedica ”distrugerea ţării”.
De vineri, zeci de sedii de partide şi facţiuni din cadrul Hashd au fost incendiate. Protestatari au fost ucişi prin împuşcare de către paznici ai clădirilor sau asfixiaţi de fum.
ONU a acuzat ”entităţi armate” de faptul că urmăresc ”să saboteze manifestaţii paşnice”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...