Înscrierile săptămânale la şomaj au scăzut sub pragul de 400.000, la sfârşitul lui mai, în Statele Unite, pentru prima oară de la oprirea brutală a economiei americane, în martie 2020, anunţă joi Departamentul american al Muncii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În perioada 23-29 mai, 385.000 de persoane au depus o cerere de alocaţie de şomaj - cu 20.000 mai puţine decât în săptămâna precedentă, cel mai mic nivel de la începutul pandemieie covid-19.

Este vorba despre un număr mai mic decât cel estimat de către unii analişti, care se aşteptau la 395.000 de noi înscrieri.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La sfârşitul lui aprilie, înscrierile la şomaj au scăzut sub 500.000 la niel naţional.

Prin toate programele, un pic peste 16 milioane de persoane primeau, în continuare, la jumătatea lui aprilie, un ajutor după ce şi-au pierdut locul de muncăsau veniturile.

Pe de altă parte, înfiinţarea unor noi locuri de muncă în sectorul privat este mai importantă decât se estima, iar o mare parte dintre angajări au avut loc în sectoarele diverstismentului şi hotelier, potrivit unei anchete lunare a companiei de servicii pentru întreprinderi ADP, publicată joi.

În sectorul privat s-au creat 978.000 de locuri de muncă în mai - o surpriză pentru analişti, care anticipau o încetinire faţă de aprilie şi mizau pe crearea a 675.000 de locuri de muncă.

Datele de luna trecută au fost însă revizuite în scădere, la 654.000 de locuri de muncă în privat, de la 742.000 de locuri de muncă anunţate iniţial.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.