Înscrierea candidaţilor în alegerile prezidenţiale iraniene, prevăzute la 18 iunie, în vederea alegerii succesorului moderatului Hassan Rohani a început, la Teheran, în vederea unui scrutin cu o miză mare în contextul negocierilor de la Viena vizând salvarea Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, relatează AFP.
Depunerea candidaturilor, care urmează să dureze cinci zile, a avut loc marţi între orele loale 8.00 (6.30, ora României) şi 18.00 (16.30) la Ministerul de Interne, a constat un jurnalist AFP.
Candidaturile este necesar să fie validate de către Consiliul Gardienilor Constituţiei, un oragn neales, controlat de către conservatori. Lista definitivă a candidaţilor urmează să fie făcută publică în perioada 26-27 mai, potrivit calendarului oficial, la o zi după lansarea campaniei electorale, care durează 20 de zile.
Ayatollahul Ali Khamenei, primul personaj în stat şi decident ultim în dosarele principale, a îndemnat în ultimele luni la o participare importantă în alegerile prezidenţiale, în urma unui absentiesm record în alegerile legislative din februarie 2020, marcate de descalificarea în masă a candidaţilor reformatori şi moderaţi şi de victorii ale mişcării conservatoare.
Cel puţin patru nume provenind din rândul militarilor de diverse tendinţe politice şi-au depus marţi candidatura la succesiunea lui Rohani, în vârstă de 72 de ani, căruia Constituţia îiinterzice să mai candideze după două mandate consecutive.
Cel mai cunoscut dintre aceşti patru militari candidaţi este generalul Hossein Dehqan, un ministru al Apărării în primul Guvern al lui Rohani (2013-2017), în prezent un consilier al lui Khamenei.
”VECINI” MAI ÎNTÂI
Imediat după ce şi-a depus candidatura, Dehqan a anunţat în faţa presei că, în cazul în care devine preşedinte, Guvernul său va discuta ”cu toate ţările” din lume, ”mai puţin cu Israelul”, şi că va acorda ”prioritate tuturor vecinilor” în scopul ”garantării intereselornaţionale” ale Iranului.
Generalul de brigadă Said Mohammad, un fost comandant al Gardienilor Revoluţiei, iar în prezent consilier al comandantului armatei ideologice a Republiciiislamice, şi-a depus de asemenea candidatura.
El şi-a ales ca slogan de campanie ”vecinii mai întâi”, în privinţa relaţiilor comerciale, şi spune că vrea să acţioneze în vederea unui ”echilibru” în relaţiile Iranului cu Orientul şi Occidentul.
Amiralul Rostam Ghassemi, un fost ministru al Petrolului şi adjunctul însărcinatului cu probleme economice al comandantului Forţei Qods, o unitate de elită a Gardienilor Revoluţiei, şi-a depus, la rândul său, candidatura marţi.
Primul militar care şi-a depus candidatura marţi a fost generalul de brigadă Mohammad Hassan Nami, un membru al armatei regulate şi un fost ministru al Telecomunicaţiilor.
Potrivit ziarului Hamchahri, un cotidian al Primăriei Teheranului, Nami a fost ataşat militar în Coreea de Nord şi deţine un doctorat la Universitatea Kim Il Sung de la Phenian.
Peste 20 de personalităţi publice şi-au anunţat în mod oficial intenţia de a candida la preşedinţie.
Însă figuri de prim-plan precum fostul preşedine al Parlamentului Ali Larijani, un conservator moderat, succesorul său Mohammad Bagher Ghalibaf (conservator) sau şeful Autorităţii Judiciare Ebrahim Raissi (ultraconservator) lasă planeze îndoiala cu privire la candidturile lor.
Mohammad Javad Zarif, care conduce diplomaţia iraniană din 2013, un moderat care poartă negocieri cu privire la Acordul de la Viena, nu şi-a pezentat nici el în mod clar intenţiile.
CRITERII
Consiliul Gardienilor Constituţiei, care a precizat condiţiile necesare în vederea depunerii candidaturilor, a anunţat recent că pot candida doar persoane cu vârsta cuprinsă între ”40 şi 70 de ani”, care deţin ”cel puţin o diplomă de masterat sau ecivalent” care pot să justifice o ”experienţă de cel puţin patru ani în posturi de conducere” şi care au un ”cazier judiciar gol”.
Însă Guvernul Rohani nu a dat curs acestor criterii şi a anunţat luni că înscrierile este necesar să aibă loc ”în baza legislaţiei în vigoare”.
Criteriile anunţate de către Consiliul Gardienilor ar putea descalifica din capul locului potenţiali candidaţi sau declaraţi precum actualul ministru al Telecomunicaţiilor, Mohammad-Javad Azari-Jahromi, care este prea tânăr, sau ca reformatorul Mostafa Tajzadeh, condamnat în justiţie.
Potrivit unui jurnalist AFP de la faţa locului, ministrul de Interne a autorizat marţi candidatura unei motocicliste care se declară pregătită ”să servească naţiunea” şi a unui bărbat care purta un linţoliu şi o mască în culorile steagului iranian.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.