Multinaţinale din industria farmaceutică s-au angajat să furnizeze un vaccin împotriva bolii covid-19 ”în toată lumea” în 12 până la 18 luni, relatează AFP.
Zeci de teste clinice sunt în curs în vederea punerii la punct a unor kituri de depistare mai ieftine şi mai mai performante şi mai ales a unui tratament sau vaccin capabile să lupte împotriva coronavirusului, care a contaminat deja peste 230.000 de oameni şi s-a soldat cu aproape 10.000 de morţi în lume.
”Vom face astfel încât, chiar dacă este produs undeva în lume, vaccinul să fie accesibil tuturor celor care au nevoie în întreaga lume”, a dat asigurări vicepreşedintele Comitetului Executiv al Johnson & Johnson Paul Stoffels.
”Este o promisiune pe care industria (farmaceutică) o face împreună”, a adăugat el într-o videoconferinţă organizată de Federaţia Internaţională a Producătorilor Farmaceutici (IFPMA).
Formalităţile administrative - precum autorizaţii de lansare pe piaţă - pot fi simplificate şi accelerate în această cursă contra cronometru, iar resursele nu lipsesc şi parteneriate public-privat permit o diluare a riscului financiar legat de investiţiile colosale pe care le necesită cercetarea şi producţia, a explicat el.
”Trăim momente excepţionale, iar industria le răspunde”, a dat asigurări CEO-ul Eli Lilly and Company David Ricks, totodată preşedinte al IFPMA.
”Avem trei axe de lucru în vederea asigurării unei distribuţii (...), redirijării tehnologiei existente (...) şi creării unor noi tratamente, noi vaccinuri, noi teste de depistare, care vor contribui la eradicarea covid-19”, a adăugat el.
Însă producătorii şi autorităţile de control nu pot face compromisuri în privinţa unui vaccin candidat şi să accelereze calendarul testelor clinice şi studiul rezultatelor, au avertizat reprezentanţii marilor grupuri.
”Va dura între 12 şi 18 luni pentru a avea un vaccin autorizat pe piaţă”, estimează vicepreşedintele executiv al Sanofi şi conducătorul Sanofi Pasteur David Loew.
Industria farmaceutiică recunoaşte că acest termen este o estimare ”agresivă”, dar realistă, în cazul reducerii termenelor legale.
Odată validată formula de către agenţiile de regleemntare, va fi necesar să se producă într-o cantitate suficientă şi să se garanteze aprovizionarea pe întreaga planetă.
”Vorbim despre miliarde de persoane, este o provocare enormă”, a subliniat David Loew.
În vederea unei ridicări a obstacolelor din calea producţiei şi transportului, conducătorii marilor laboratoare au îndemnat statele ”să claseze industria farmaceutică între sectoarele esenţiale” ale activităţii în ţările lor, pentru a le permite angajaţilor să se ducă la muncă.
”Au existat câteva probleme local”, potrivit lui David Ricks.
Având în vedere că este cunoscut faptul că, până în prezent, niciun vaccin eficient împotriva vreunui membru al familiei coronavirusurilor nu a fost conceput pentru om, ”majoritatea programelor” de studiu clinic lansate împotriva covid-19 sunt condamnate la eşec, a avertizat însărcinatul cu dezvoltarea vaccinurilor în cadrul grupului Takeda Rajeev Venkayya.
Avantajul, în schimb, al angajării unor proiecte în toate direcţiile este că ”unele vor reuşi”, a subliniat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...