Şaptesprezece bărbaţi au apărut în faţa unui tribunal din oraşul indian Chennai, fiind puşi sub acuzare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani pe parcursul a şapte luni, scrie The Guardian.
Printre bărbaţi se aflau gardienii, operatorii de lift şi instalatorii care lucrau în blocul unde locuia victima, conform poliţiei.
Bărbaţii, cu vârste între 23 şi 66 de ani, au sedat victima şi apoi au transportat-o în apartamente nelocuite din bloc, unde au abuzat-o sexual. Presa din India a informat că bărbaţii au dus fata şi într-o pivniţă, terasă, sală de fitness şi toalete publice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
The Times of India a informat că un operator de lifturi în vârstă de 66 de ani a fost primul care a violat victima şi el a fost cel care i-a adus pe ceilalţi, care au filmat abuzul.
Presa locală relatează că bărbaţii au ameninţat-o pe fată cu cuţite, avertizând-o că dacă va spune cuiva, vor face publice videoclipurile.
Sâmbătă, victima a povestit surorii sale tot ce s-a întâmplat iar familia a depus o plângere la poliţie.
Poliţia a arestat luni bărbaţii, fiind acuzaţi de viol, tentativă de omor şi intimidarea victimei.
În medie, în 2016 au fost raportate peste 100 de cazuri de femei violate în fiecare zi. Şase dintre ele aveau sub 12 ani.
În iunie, un raport al Fundaţiei Thomson Reuters a găsit că India este ţara cea mai puţin sigură din lume pentru femei, urmată de Afganistan şi Siria.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.