Pompierii din California luptau împotriva mai multor incendii, în toiul unui val de căldură, la un nou incendiu care a izbucnit în apropiere de celebrul Parc Naţional Yosemite şi au făcut progrese importante în controlarea unui sinistru mai la nord, relatează AFP.
Temperaturi de până la 47 grade Celsius au fost înregistrate vineri în acest stat din vestul american, în timp ce un val de căldură în regiune se află aproape de vârf.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”O căldură periculoasă se va răspândi cu siguranţă şi mai mult în Vest azi (vineri) şi sâmbătă”, au avertizat serviciile meteorologice americane NWS.
”Ne aşteptăm ca recorduri de temperatură să fie egelate sau bătute”, adaugă NWS.
Acest val de căldură intervine în weekendul liber de 4 iulie, când milioane de americani sărbătoresc declararea independenţei Statelor Unite şi trag focuri de artificii care pot porni incendii în condiţii de secetă.
Un incendiu a izbucnit în oraşul Mariposa, în apropiere de Parcul Naţional Yosemite joi seara. El a ars peste 400 de hectare şi era controlat în proporţie de 15% vineri după-amiaza, potrivit pompierilor. Locuitori au fost autorizaţi să se întoarcă acasă.
Cauza incendiului era în continuare necunoscută.
În nordul statului, pompierii au reuşit să controleze în proporţie de 55% un incendiu violent care a condus la evacuarea mai multor mii de locuitori din zonă.
Însă ameninţarea persistă, mai ales din cauza cîldurii puternice anunţate în regiune săptămâna viitoare.
Valuri de căldură repetate sunt un marker al încălzirii globale în lume, legată de modificări climatice, potrivit oamenilor de ştiinţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.