În prezent ”nu există o nevoie urgentă” să se administreze populaţiei generale o doză suplimentară de vaccin în vederea unei consolidări a imunizării împotriva covid-19, anunţă Centrul European de Prevenţie şi Controlul Bolilor (ECDC)), relatează AFP.
ECDC recomandă în schimb, într-o notă tehnică, publicată miercuri seara, ca aceste doze suplimentare sau ”booster” să fie administrate persoanelor care au un sistem imunitar slăbit, pe aceeaşi linie cu poziţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
”În situaţia actuală a cunoştinţelor, nu există o nevoie urgentă să se administreze doze «booster» persoanelor complet vaccinate în rândul populaţiei generale”, subliniază ECDC într-un comunicat.
”Prioritatea trebuie să fie vaccinarea persoanelor eligibile care nu şi-au terminat încă vaccinarea”, îndeamnă Centrul.
În schimb, ”doze suplimentare este necesar să fie avute deja în vedere în cazul persoanelor cu sisteme imunitare grav slăbite, în cadrul vaccinării lor individuale, în cazul în care nu ating un nivel suficient de protecţie”, precizează agenţia europeană cu sediul la Stockholm, care acoperă 30 de state din Europa, inclusiv cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE).
OMS a denunţat, la 18 august, preciptarea ţărilor bogate către o a treia doză de vaccin împotriva covid-19, subliniind că date ştiinţifice nu au demonstrat necesitatea acesteia în acest stadiu.
Vaccinarea cu o a treia doză de vaccin împotriva covid-19 acum înseamnă ”distribuirea unor veste de salvare unor persoane care au deja o vestă, în timp ce lăsăm alte persoane să se înece fără vreo vestă de salvare”, denunţa directorul Urgenţelor OMS Mike Ryan.
În contextul unei slăbiri a vaccinurilor împotriva variantei indiene (delta) a SARS-CoV-2, mai multe ţări au decis să ia în calcul doze de rapel, cel mai adesea în cazul unor persoane fragile, iar uneori în rândul întregii populaţii.
”Toate vaccinurile autorizate în UE asigură, în prezent, o protecţie extremă împotriva spitalizării şi formelor grave de covid-19, în contextul în care un adult din trei nu este complet vaccinat încă”, subliniază însă ECDC.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.