Imobilul în care locuieşte ambasadoarea Estoniei la Kiev, Annely Kolk, a fost atins de o dronă rusă, anunţă vineri ministrul eston de Externe, Margus Tsahkna, care îndeamnă la ”o asistenţă completă” în domeniul apărării a Ucrainei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Într-un nou atac la Kiev, ieri (joi) dimineaţa devreme, o dronă rusească a lovit imobilul în care locuieşte ambasadoarea Estoniei în Ucraina, Annely Kolk”, anunţă într-un cominicat ministrul.

”Ea şi soţul său sunt teferi”, anunţă şeful diplomaţiei estone Margus Tsahkna.

Acest atac constituie ”o nouă dovadă că nimeni nu este în siguranţă în Ucraina, atât timp cât Rusia îşi continuă agresiunea luând în mod deliberat drept ţintă civili şi infrastructuri civile”.

Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte peste 40 au fost rănite într-o serie de atacuri care au vuzat oraşele Harkov, Odesa, şi Kiev, au anunţat vineri autorităţile ucrainene, la o zi după un atac sângeros la Zaporojia.

Joi, o serie de atacuri ruseşti la Zaporijia , în sudul Ucrainei, s-a soldat cu nouă morţi - inclusiv un bebeluş - şi cel puţin 42, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor ucrainene.

Ministrul eston de externe consideră că intensificarea atacurilor aeriene ruseşti este ” o nouă amintire a faptului că Ucraina trebuie să beneficieze de a o asistenţă completă, mai ales în domeniul apărării aeriene, rachete cu rază lungă de acţiune, sisteme de armament şi muniţie”.

”Nu ptem să avem linii roşii în lupta împotriva teroriii şi în favoarea libertăţii şi securităţii”, subliniază Margus Tsahkna.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.