Gruparea şiită susţinută de Iran, Hezbollah şi aliaţii săi politici au câştigat peste jumătate din locurile Parlamentului din Liban, conform unor rezultate preliminare la care au făcut referire unii politicieni şi presa, scrie Reuters.
Rezultatul, dacă va fi confirmat şi de numărătoarea finală, va reprezenta un progres politic semnificativ pentru Hezbollah, partidele şi candidaţii aliaţi grupării armate câştigând duminică o majoritate simplă în Parlament.
Conform numărătorii neoficiale, prim-ministrul Saadd al-Hariri, susţinut de Occident, ar ieşi ca liderul musulman sunit cu cel mai mare bloc în Parlament, fiind astfel favorit pentru a fi cel care va forma noul guvern.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Prim-ministrul din Liban trebuie să fie sunit, conform sistemului de împărţire a puterii. Noul guvern, la fel ca cel vechi, va cuprinde, cel mai probabil, toate partidele principale.
Forţele Libaneze, un partid creştin ferm anti-Hezbollah, a ieşit drept un câştigător important, dublându-şi numărul de parlamentari, ajungând la 15, conform datelor neoficiale.
Hezbollah, împreună cu grupările şi indivizii afiliaţi, au câştigat cel puţin 67 de locuri, conform calculelor Reuters care sunt bazate pe rezultate preliminare provenite de la politicieni şi echipe de campanie.
Prezenţa la vot a fost de 49,2% faţă de 54% la ultimele alegeri, care au avut loc acum nouă ani.
Liderul Hezbollah, Sayyed Hassan Nasralah, este aşteptat să facă declaraţii privind rezultatele luni după-amiază.
Uniunea Europeană şi SUA consideră Hezbollah o organizaţie teroristă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.