Boris Johnson şi-a luat adio în Parlamentul britanic, în ultima sesiune de înterpelări în calitate de premier, miercuri, în care şl-a apărat bilanţul şi a spus "Hasta la vista, baby" în aplauzele conservatorilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Misiune larg îndeplinită”, a dat asigurări premierul demisionar, care a revenit asupra ceor trei ani de putere şi a anunţat că va petrece săptămânile viitoare ”făcând ceea ce cred eu că publicul aşteaptă să fac, să avansez în dosarele în care am fost aleşi în 2018”.

Succesorul său urmează să fie cunoscut la 5 septembrie, când se încheie atât vacanţa parlamentară - care începe vineri -, cât şi votul membrlor Partidului Conservator, chemaţi să aleagă un nou lider şi, prin aceasta, noul premier al regatului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Aceşti ultimi ani au fost cel mai mare privilegiu din viaţa mea”, a declarat premierul, în vârstă de 58 de ani, care a demisionat la 7 iulie în urma unei serii de scandaluri şi de minciuni.

”Hasta la vista, baby", şi-a încheiat el intervenţia, în aplauzele deputaţilor din tabăra sa, citându-l pe Arnold Schwarzenegger în Terminator 2.

El a fost ovaţionat în picioare de către deputaţii conservatori, însă nu şi de către Theresa May, predecesoarea sa.

Liderul opoziţiei, laburistul Keir Starmer l-a interpelat cu privire la campania în curs în Partidul Conservator în vederea înlocuiri sale la Downing Street,. El l-a întrebat despre anularea unei dezbateri televizate, organizate de Sky News.

”Ei, bine, nu sunt deosebit de aproape de subiect”, i-a replicat el zâmbind, în râsul deputaţilor.

Însă el a profitat pentru a-i da ”câteva sfaturi” celui sau celei care-i va succede la numărul 10 pe Downing Street.

”Să rămâi aproape de americani, să-i susţii pe ucraineni, să te baţi pentru libertate şi democraţie peste tot. Scade impozitele şi dereglementează pentru a face din această ţară cel mai bun loc de trăit şi investit”, a declarat Johnson.

În marja acestei ultime sesiuni a Camerei Comunelor la care Boris Johnson a luat parte ca şef de Guvern, deputaţii conservatori i-au desemnat finalişti, în al cincilea scrutin, pe fostul ministru de Fnanţe Rishi Sunak şi pe şefa diplomaţiei britance Liz Truss. Secretarul de stat însărcnat cu Comerţul Internţaional Penny Mordaunt a fost scoasă din cursa la fotoliul de la Downing Street.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.