Joe Biden şi Kamala Harris, care fac campanie pentru prima oară, rivalizau joi în complimente şi semnale călduroase, sărbătorind împreună o victorie economică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vicepreşedinta, care a retrezit speranţele democraţilor la o victorie împotriva lui Donald Trump în noiembrie, a încurajat o mulţime foarte entuziastă să scandeze ”Mulţumim, Joe! Mulţumim, Joe!”, la Largo, în Maryland, în apropiere de Washington.

”Este multă dragoste în această sală faţă de preşedintele nostru”, a declarat Kamala Harris, după care l-a îmbrăţişat pe democratul în vârstă de 81 de ani şi i-a dat cuvântul.

Preşedintele, care a abandonat la sfârşitul lui iulie cursa la fotoliul de la Casa Albă, a prezis că candidata în vârstă de 59 de ani va fi o ”mare preşedintă”.

Regina A. Young, în vârstă de 68 de ani, nu a mai asistat la mitinguri politice de la campaniile lui Barack Obama.

”Este la fel, fiorul este acelaşi”, a declarat AFP această profesoară pensionară.

Ea consideră că este ”important” ca Joe Biden ”să fie alături” de Kamala Harris.

Cei doi lideri au sărbătorit o scădere ”istorică” a preţurilor medicamentelor împotriva diabetului, cheagurilor de sânge sau tulburărilor cardiace, obţinută în urma unor negocieri între fondul federal de asigurări de sănătate al bătrânilor Medicare şi laboratoare farmaceutice.

Reforma anunţată joi le va permite din primul an - în 2026 - asiguraţilor vizaţi - americani în vâestă de peste 65 de ani -să economisească a 1,5 miliarde de dolari, iar contribuabililor şase miliarde de dolari, potrivit Casei Albe.

”Este o luptă care trebuie continuată”, a declarat Joe Biden, înainte ca Kamala Harris să dezvăluie vineri marile linii ale programului său economic.

”DONALD DUMP”

Preşedintele a profitat pentru a-şi lăuda bilanţul şi a-l ataca pe Donald Trump, predecesorul său, iar de-acum rivalul Kamalei Harris în alegerile de la 5 noiembrie.

El i-a dat un nume puţin mîgulitor - de ”Donald Pubelă” ("Donald Dump", în engleză) - şi l-a acuzat că ”se bate pentru a şterge” reformele din mandatul său.

Anunţul de joi intervine la momentul potrivit într-un domeniu în care democraţii sunt vulnerabili - puterea de cumpărare.

Inflaţia scade în Statele Unite, iar creşterea economică rămâne robustă, însă acest lucru nu îl împiedică pe candidatul republican să le reproşeze constant adversarilor săi că au zdrobit gospodăriile printr-un cost al traiului insuportabil.

”Timp de aproape patru ani, Kamala n-a făcut decât să râdă, în timp ce economia americană se afunda în criză”, a acuzat Trump la un miting, miercuri.

Miliardarul dezvoltă de-acum alt unghi de atac, insistând asupra animozităţii care există, în opinia sa, între cei doi lideri democraţi.

Într-un mesaj postat joi pe platforma sa Truth Social, el îi reproşează vicepreşedintei că i-a ”furat” nominalizarea şi a organizat un ”puci” împotriva lui Joe Biden.

”VALEA MORŢII”

Donald Trump a ironizat şi cu privire la faptul că Joe Biden urmează să se exprime luni, în prima seară a Convenţiei Democrate de învestire de la Chicago, în opinia sa o dată foarte ingrată ca audienţă, pe care a catalogat-o drept ”valea morţii”.

Preşedintele şi vicepreşedinta au început un balet delicat de la retragerea candidaturii şefului statului.

Prin această renunţare, Joe Biden a pierdut tot capitalul politic, mai ales având în vedere indiscutabilul impuls luat de vicepreşedintă, care a redat speranţa Partidului Democrat prin începutul energic al campaniei sale.

Vicepreşedinta a reuşit să-l prindă din urmă şi să-l depăşească uşor pe miliardar, potrivit unor sondaje realizate în anumite state-cheie, un lucru pe care Joe Biden, afectat de îngrijorări cu privire la vârsta sa, nu a reuşit să facă.

Ea urmează să-şi crioască popriul drum, fără să renege politicile celui pe care l-a secondat din ianuarie 2021.

Discursul său de politică economică de vineri va viza, potrivit echipei de campanie, costul traiului clasei mijlocii şi ”manevrele întreprinderilor de a umfla preţurile”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.