Hackeri nord-coreeni au furat sute de documente militare sud-coreene clasificate, inclusiv planuri de acţiune elaborate împreună cu Statele Unite în eventualitatea unui războoi, dezvăluie un cotidian sud-coreean, scrie AFP.
Ziarul Chosun Ilbo scrie, citând un deputat din cadrul Partidului Democrat, aflat la putere, Rhee Cheol-hee, că hackeri nord-coreeni au reuşit să pătrundă în Intranetul armatei, în septembrie 2016, şi să fure 235 de gigabiţi de date sensibile.
Între aceste documente se află Planul Operaţional 5051 - ultimul plan de acţiune americano-sud-coreean, conceput în eventualitatea unui război cu Nordul - care conţine proiecte de atac în vederea suprimării liderului nord-coreean Kim Jong-un.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Rhee nu a putut fi contactat imediat, scrie AFP. Însă biroul său a declarat că deputatul a fost citat corect de ziar.
Aceste informaţii sunt dezvăluite într-un moment de tensiuni puternice în peninsulă, din cauza schimburilor repetate de ameninţări dintre preşedintele american Donald Trump şi Coreea de Nord, care îşi continuă programele nucleare şi balistice în pofida sancţiunilor internaţionale.
Rhee a declarat că, potrivit Ministerului Apărării, 80% dintre documentele care lipsesc abia urmează să fie identificate.
Însă planul de urgenţă al forţelor speciale a fost furat, a declarrat el, la fel ca şi detalii despre exerciţii militare anuale americano-sud-coreene şi informaţii despre instalaţii militare-cheie şi despre centrale electrice.
Un purtător de cuvânt al armatei a refuzat să confirme sau să infirme aceste informaţii, în numele secretului apărării.
Coreea de Nord are o unitate de aproximativ 6.800 de specialişti în atacuri cibernetice, potrivit Ministerului sud-coreean al Apărării.
Ea a fost acuzată de numeroase atacuri informatice de mare amploare, inclusiv de cel din 2014 contra Sony Pictures.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...