Gruparea din Rusia care a fost implicată în atacul cibernetic asupra campaniei lui Hillary Clinton a lansat noi atacuri în SUA, inclusiv asupra a două centre conservatoare, a anunţat Microsoft. De cealaltă parte, Kremlinul susţine că nu înţelege care este baza acuzaţiilor, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform Microsoft, hackerii au creat site-uri false care par să imite Institutul Hudson şi Institutul Republican Internaţional, două centre de cercetare de dreapta care sunt aliate împotriva lui Donald Trump. Alte trei site-uri au fost făcute să pară ca şi cum aparţin Senatului. 

Atacurile ar aparţine grupării Strontium, care este cunoscută şi ca Fancy Bear sau ATP28. Gruparea a fost acuzată în trecut de atacuri cibernetice asupra Comitetului Naţional Democrat şi asupra campaniei lui Hillary Clinton.

Evenimente

30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Conform procurorului special Robert Mueller, Strontium colaborează cu serviciile secrete ruse, GRU. 

Brad Smith, preşedintele Microsoft, a declarat: "Suntem îngrijoraţi pentru că aceste lucruri reprezintă ameninţări la securitatea mai multor grupări conectate cu ambele partide politice americane înaintea alegerilor din 2018”. 

El a adăugat că Microsoft a închis 84 de site-uri false asociate cu Fancy Bear în ultimii doi ani, după ce au obţinut ordine judecătoreşti pentru a transfera controlul domeniilor de internet ale paginilor respective. În ceea ce priveşte cine se află în spatele atacurilor, Smith a afirmat: "Nu avem nicio îndoială.” 

Microsoft a informat că site-urile false imită paginile de autentificare pentru servicii precum e-mail sau calendar. Un utilizator neatentat ar putea fi păcălit astfel să îşi introducă numele de utilizator şi parola, oferind astfel acces la datele sale personale. Smith a precizat că nu există semne că ar fi existat persoane păcălite care să dea click pe site-urile false.

Kremlinul a comunicat marţi că nu înţelege pe ce se bazează astfel de acuzaţii. "Nu înţelegem despre ce hackeri vorbesc (...) Despre cine vorbesc exact? Nu înţelegem care sunt dovezile pentru aceste concluzii. Lipsesc informaţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.