Premierul britanic Keir Starmer a anunţat joi că vrea să impună noi măsuri în lupta împotriva tabagismului, care prevăd, dezvăluie presa britanice, o interdicţie de a fuma pe terasele restaurantelor şi în afara stadioanelor de fotbal, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Keir Starmer anunţa în iulie că va prelua politica foarte ambiţioasă a luptei împotriva tabagismului a predecesorului său Rishi Sunak.

Potrivit acestui proiect, tinerilor în vârstă de până la 15 ani în prezent nu le vor fi vândute nicodată în mod legal ţigarete.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit tabloidului The Sun, Guvernul vrea totodată să interzică fumatul în numeroase spaţii publice.

Potrivit acestui proiect, nu va mai fi posibil să se fumeze, între alte locuri, în grădinile puburilor, pe terasele restaurantelor, în exteriorul cluburilor de noapte, al stadioanelor de fotbal, pe trotuare în apropiere de universităţi şi spitale, în anumite parcuri.

Întrebat despre aceste informaţii, Keir Starmer, care se afla în vizită la Paris, a confirmat unor jurnalişti că vrea să impună noi măsuri în acest sens.

”DECESE EVITABILE”

”Vom lua decizii în acest domeniu, vor fi dezvăluite mai multe detalii”, a declarat premierul britanic.

”Peste 80.000 de persoane îşi pierd viaţa în fiecare an din cauza tabagismului”, a subliniat el.

”Este vorba despre decese evitabile, de o povară uriaşă pentru NHS (serviciul public britanic de sănătate) şi, bineînţeles, de o povară pentru contribuabili”, a adăugat el.

Proiectul a fost salutat de către profesionişti în domeniul sănătăţii, însă este aprig criticat de către puburi, un sector în mare dificultate în ultimii ani.

”Este foarte îngrijorător”, a reacţionat directoarea generală a British Beer and Pub Association, Emma McClarkin.

Ea cere Guvernului să-şi ”reconsidere” planurile.

”Asemenea resricţii vor avea un impact devastator asupra puburilor care luptă deja cu explozia preţurilor energiei şi costul vertiginos al activităţii”, a denunţat ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.