Ministrul francez de Interne Gérald Darmanin a ordonat miercuri să se interzică ”manifestaţiile propalestiniene, pentru că sunt susceptibile să genereze tulburări ale ordinii publice”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

”Organizarea acestor manifestaţii interzise va conduce la arestări”, a avertizat el.

Ministrul le-a transmis acest consemn prefecţilor printr-o telegramă pe care AFP scrie că a consultat-o.

Gérald Darmanin prezintă în document lista unor ”consemne stricte” pe care prefecţii sunt obligaţi să le aplice,

Ministerul declară AFP că arestările vizează ”organizatpri şi pe cei care crează probleme”.

Prefecturile mai multor oraşe din Franţa au interzis adună de susţinere a poporului palestinian, după atacul grupării islamiste palestiniene Hamas în Israel, la 7 octombrie.

Unele manifestaţii au avut loc, în pofida acestor interdicţii, de exemplu miercuri seara la Nantes, Nîmes şi Bordeaux.

Un tribunal administrativ din Paris a confirmat miercuri, duopă anunţul lui Darmarin, interzicerea unei manifestaţii în susţinerea poporului palestinian prevăzută joi seara în Place de la République, la şase zile de la ofensiva Hamasului în Israel.

Un judecător, sesizat de urgenţă de mai multe organizaţii, a stabilit că ”prefectul poliţiei, prin interzicerea manifestaţiei în litigiu, nu a adus o atingere gravă şi evident ilegală libertăţilor de exprimare, de întrunire şi de a manifesta”.

Tribunalul a evocat un context de o ”extremă violenţă” şi ”riscuri dovedite ale exportării acestei violenţe (...) pe teritoriul naţional” francez, având în vedere o ”reintensificare a actelor antisemite” după atacul Hamas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.