Liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido acuză Adunarea Constituantă din Venezuela (ANC), alcătuită din susţinători loiali preşedintelui socialist Nicolas Maduro că vrea să dizolve Parlamentul sau să devanseze alegerile legislative prevăzute în 2021, relatează AFP.
”Este o veste ineptă”, şi-a exprimat indignarea preşedintele Parlamentului, singura instituţie aflată sub controlul opoziţiei după alegerile legislative din 2015.
”Acest regim fără scrupule (...) îşi imaginează cum să se debaraseze în mod ilegal de Parlamentul venezuelean, de aceea convoacă mâine (luni) ANC” a denunţat duminică Guaido.
Preşedintele Adunării Constituante Diosdado Cabello a confirmat o sesiune luni.
Într-un mesaj difuzat pe reţele de socializare, Guaido a precizat că o ”convocare a unor alegeri ilegale” şi ”urmărirea (în justiţie) a deputaţilor” figurează între măsurile posibile avute în vedere de Adunarea Constituantă.
ANC, dotată cu puteri depline, a fost aleasă în iulie 2017, într-un scrutin contestat, cu scopul de a ocoli Parlamentul, dominat de opoziţie, după luni de contestare anti-Maduro, soldată cu 125 de morţi.
Mandatul ANC, prelungit până la sfârşitul lui 2020, includea redactarea unei noi Constituţii până în august 2019 - însă niciun proiect nu a fost făcut public până în prezent.
Parlamentul este singura instituţie venezueleană aflată sub controlul opoziţiei lui Nicoas Maduro, căruia Juan Gaudo, recunoscut preşedinte ineterimar de peste 50 de ţări, îi contestă orice legitimitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...