Cel puţin 74 de persoane au murit în incendiile de vegetaţie în regiunea Attica, situată în jurul capitalei Greciei, Atena, conform ultimelor informaţii ale autorităţilor.
Incendiile au distrus satul Mati, situat la 30 de km distanţă de Atena, o locaţie populară pentru turişti, arzând zeci de case şi maşini.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Supravieţuitorii au povestit că focul a ajuns foarte repede la ei şi au fost forţaţi să intre în mare sau să conducă prin fum pentru a scăpa.
Nikos Stavrinidis a povestit pentru abc.net.au că se afla în Mati împreună cu soţia sa pentru a pregăti casa de vacanţă pentru fiica sa. Focul l-a înconjurat rapid: „Totul s-a întâmplat foarte repede. Focul era departe, apoi scânteile au ajuns la noi. Focul ne-a încojurat imediat pe toţi”.
„Am fugit în mare. A trebuit să înotăm, dar nu vedeam nimic din cauza fumului”, a adăugat el.
Ei au înotat în continuare însă au fost luaţi de curenţi şi au devenit dezorientaţi. „Nu puteam vedea nimic. Nu am supravieţuit toţi”, a declarat Stavrinidis, făcând referire la faptul că o femeie şi un bărbat din grupul său s-au înecat.
Stavrinidis a afirmat că abia după două ore au fost salvaţi din apă de o barcă de pescuit.
Giannis Labropoulis, din oraşul Patras, conducea pe autostradă atunci când a observat dintr-o dată cum flăcările s-au apropiat de el.
„Dintr-o dată, conduceam printre flăcări. Am văzut cum drumul este cuprins de fum şi flăcările se aflau în partea stângă a maşinii”, a declarat el.
Cel puţin 104 oameni, între care 16 copii, sunt răniţi, iar din total, 11 se află în stare gravă.
Prim-ministrul grec, Alexis Tsipras, a anunţat că „toate forţele de urgenţă au fost mobilizate” şi a declarat stare de urgenţă în regiunea Attica.
Guvernul grec a solicitat altor ţări europene elicoptere şi echipaje de pompieri pentru a face faţă dezastrului.
Ţări precum Italia, Germania, Polonia şi Franţa au trimis ajutor, însă temperaturile sunt aşteptate să crească din nou.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.