Clienţii care vor să intre în interiorul restaurantelor şi barurilor, în Grecia, este necesar să prezinte un certificat de vaccinare împotriva covid-19 sau un test negativ covid-19 efectuat cu cel puţin 72 de ore mai înainte, anunţă marţi Guvernul, care vrea să oprească astfel o intensificare a epidemiei, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Însă, afară nu este obligatoriu niciun ceritifcat de vaccinare sau test.

În baza acesteii noi reglementări - care urmează să rămânăîn vigoare până la sfârşitul lui august -, clienţii care se află în interiorul localurilor este necesar să rămână aşezaţi.

”Este crucial să nu lăsăm impresia că pierdem controlul asupra acestei pandemii, pentru ca industria noastră a turismului să poată fncţiona în mod normal”, a declarat într-o conferinţă de presă ministrul grec al Dezvoltării Adonis Georgiadis.

O aplicaţie lansată de către Guvernul grec - COVID FREE GR -, care este în măsură să scaneze paşaportul vaccinal european sau rezultate ale unor teste PCR rapide, le va permite localurilor vizate să se asigure de respectarea acestei reglementări.

Întreprinderile publice sau private primesc totodată autorizaţia să-şi întrebe salariaţii dacă au fost vaccinaţi.

Grecia a înregistrat luni 2.065 de cazuri noi de covid-19 şi zece morţi din cauza covid-19.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.